Real Madrid a obținut calificarea în sferturile de finală ale Cupei Spaniei, după ce a trecut în optimi de Elche, joi seară, scor 2-1 după prelungiri (0-0 după 90 de minute).

Real Madrid, calificare dramatica in sferturile Cupei SpanieiFoto: Twitter - Real Madrid

În minutul 102, Real Madrid a rămas în inferioritate numerică după eliminarea lui Marcelo.

Elche a deschis scorul prin Verdu ('104), dar Isco ('108) şi Hazard ('116) au adus victoria echipei lui Carlo Ancelotti.

Pe final, în minutul 120+2, a fost eliminat şi Pere Milla, de la Elche.

Acesta a fost primul gol înscris de Eden Hazard pentru Real Madrid după 257 de zile.

Ultimul meci din optimile Cupei Spaniei, Athletic Bilbao vs FC Barcelona, are loc tot joi.

S-au calificat până acum în sferturile de finală: Real Mallorca, Cadiz, Rayo Vallecano, Valencia, Betis Sevilla, Real Sociedad și Real Madrid.

Rezumatul partidei dintre Elche și Real Madrid:

*sursă video: Real Madrid