Înaintea derbiului Manchester City - Chelsea de sâmbătă, din Premier League, Pep Guardiola a ținut să-l laude pe Thomas Tuchel, susținând că este unul dintre puținii antrenori de la care are constant ce învăța.

Pep GuardiolaFoto: Adam Davy / PA Images / Profimedia

"Este atât de creativ. Unul dintre antrenorii de la care am ce învăța constant pentru a deveni un manager mai bun.

Tuchel este excelent la toate capitolele. Îl urmăream de când antrena Mainz. El face lumea fotbalului un loc mai bun. Este acel antrenor mereu pozitiv", a declarat Pep Guardiola, conform Marca.com.

Antrenorul lui Manchester City a adăugat că echipa are încă indisponibilități din cauza Covid-19, având în vedere că unii jucători au încă teste pozitive.

Manchester City înfruntă Chelsea, sâmbătă, de la ora 14:30, în cadrul etapei a XX-a din Premier League. Chelsea se află pe poziția a doua în clasament, dar la 10 puncte de echipa lui Pep Guardiola, liderul campionatului englez.