Cristiano Ronaldo, care visează să joace la a cincea sa Cupă Mondială în acest an, în Qatar, a declarat că Portugalia se pregăteşte pentru "bătălii grele" în barajul de calificare, scrie AFP.

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

"Ar fi foarte trist să nu ne atingem obiectivul, accederea la Cupa Mondială de fotbal 2022. Dar cred că vom fi acolo. În fotbal, ca şi în viaţă, trecem prin momente grele, dar în final vom rămâne în picioare.

Ştim că vom avea meciuri grele, mai întâi împotriva Turciei, şi dacă vom câştiga, cred că vom înfrunta Italia. Vom vedea. În martie vom fi pregătiţi, va fi o bătălie şi va fi frumos de urmărit pentru fanii fotbalului.

Viaţa este aşa cum e, nu există un scenariu perfect. Mai avem timp, trebuie să profităm de el pentru a fi gata în martie", a spus Ronaldo, pentru ESPN Brazilia, citat de Agerpres.

Portugalia, care nu a reuşit calificarea directă la CM 2022 din Qatar, va disputa un prim meci cu Turcia, pe 24 martie, în semifinalele barajului de calificare, iar dacă va trece de aceasta, va întâlni în finală învingătoarea dintre Italia şi Macedonia de Nord, italienii fiind deţinătorii trofeului EURO 2020.