Cu doar 24 de ore înaintea primului meci din cadrul Cupei Africii pe Naţiuni, Coasta de Fildeş l-a pierdut pe portarul Sylvain Gbohouo, suspendat pentru dopaj, a anunţat, marţi, federaţia ivoriană, citată de AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

Un purtător de cuvânt al FIFA a confirmat pentru AFP că portarul a fost "suspendat provizoriu pentru dopaj".

În timpul unei conferinţe de presă, antrenorul naţionalei ivoriene, Patrice Beaumelle, a explicat că Gbohouo, în vârstă de 33 de ani, a fost testat pozitiv în noiembrie 2021, după înfrângerea cu 1-0 suferită în faţa Camerunului, în preliminariile Cupei Mondială din Qatar.

Potrivit selecţionerului, jucătorul a urmat un tratament oftalmologic, fără să ştie că acesta conţinea substanţe interzise. Gbohouo (56 de selecţii) este portarul titular al "elefanţilor", care se numără printre favoriţii CAN.

Gbohouo este legitimat la Wolkite City FC, o echipă din Etiopia. El a mai evoluat în carieră la Sewe Sport, în ţara lui natală, şi la Mazembe, în Congo, scrie News.ro.

Coasta de Fildeş dispută, miercuri, primul meci în cadrul competiţiei din Camerun, cu Guineea Ecuatorială.