Flavius Stoican, care a revenit pe banca echipei Dinamo București, a declarat că el va decide cine rămâne la gruparea din Ștefan cel Mare şi că jucătorii trebuie să fie foarte hotărâţi, să "își dea sufletul pe teren" și să "mănânce iarba". Antrenorul a semnat un contract valabil pe un an și jumătate.

Foto:

"Trebuie să-i văd pe jucători că dau totul, că-şi dau sufletul pe teren, că fotbalul nu l-au uitat. O să am discuţii cu ei, acum eu doar mă uit pe o listă, am discuţii cu oamenii din club, despre cum s-au comportat. Dacă unul văd că nu e conectat la Dinamo, la revedere. Cine rămâne la Dinamo, trebuie să văd că mănâncă iarba aia.

Eu decid cine rămâne, eu! Mi s-a spus că orice decizie se va lua, eu voi fi cel care va da ok-ul. Voi vorbi cu Filip, cu Matei, cu Torje, să-i întreb dacă vor să mai joace fotbal. Că fotbalul nu l-au uitat. Până pe 5 ianuarie voi vorbi cu jucătorii. La unii o să renunţăm înainte să-i vedem la teren. Voi lua şi meciurile în care ei au jucat.

M-am apucat de treabă, fac programe, lot de jucători, tot. A fost surprinzător, chiar nu m-am aşteptat. Am primit telefonul de la domnul Mureşan, m-a întrebat dacă vreau, i-am zis . După am discutat despre contract. Am semnat pe un an şi jumătate.

Primul lucru pentru mine e pasiunea în fotbal. Eu zic că omul sfinţeşte locul. Că e greu, că e uşor, eu cred că pot face lucrurile să fie mai bine. Nu e uşor, dar e fotbal, trebuie să jucăm fotbal.

Am fost la echipe la care am stat o perioadă bună de timp, la Iaşi am stat doi ani, la Dinamo un an şi patru luni, am fost la o echipă de liga a doua, Viitorul Pandurii, la care am stat până aproape de final şi am plecat pentru că nu mi-am îndeplinit obiectivul pe care eu l-am impus, intrarea în play-off, iar toţi spuneau că sunt nebun.

Am discutat cu suporterii, dar mai mult de încurajare. Sunt şi oameni sceptici şi dezamăgiţi de ceea ce se întâmplă, care nu mai au încredere. Am avut discuţii şi cu oficialii clubului, domnii Zăvăleanu şi Mureşan, am simţit că au încredere că pot face ca lucrurile să meargă în direcţia corectă" - Flavius Stoican, la DigiSport.

Dinamo București a anunţat marţi că s-a despărţit de tehnicianul Mircea Rednic şi că noul antrenor este Flavius Stoican.