Meciurile Liverpool - Leeds şi Wolverhampton - Watford, programate duminică, de la ora 14:30, în etapa a XIX-a a Premier League, au fost amânate din cauza cazurilor de coronavirus din loturile echipelor oaspete, informează BBC.

Premier LeagueFoto: premierleague.com

De asemenea, centrele de antrenament ale celor două grupări cu probleme au fost închise.

În acest moment, 12 partide din Premier League sunt amânate din cauza Covid-19.

Premier League a anunţat, luni, că au fost înregistrate 90 de cazuri pozitive de infectare cu noul coronavirus în ultimele şapte zile, la cele 20 de cluburi din campionat, un număr mai mult decât dublu faţă de ultimul raport şi un record de la începutul pandemiei, în martie 2020.

Între 6 şi 13 decembrie, s-au înregistrat 42 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, în timp ce între 13 şi 20 decembrie acestea au ajuns la 90.

Cu toate acestea, grupările au decis, luni, să nu întrerupă competiţia de sărbători şi să joace meciurile dacă au 13 jucători valizi şi un portar, scrie News.ro.