Mircea Rednic nu mai este antrenorul echipei Dinamo București, a anunţat, marți, gruparea din Ștefan cel Mare, care a precizat și cine îi va lua locul pe banca tehnică.

Mircea RednicFoto: VIRGINIE LEFOUR / AFP / Profimedia

Noul antrenor al echipei va fi Flavius Stoican.

"Subsemnatul, Mureşan Iuliu Paul, administrator special al debitoarei DINAMO 1948 S.A., (în reorganizare judiciară, in judicial reorganisation, en redressement), cu sediul în Bucureşti, str. Ştefan Cel Mare, nr. 7-9, Sector 2, Înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti sub nr. J40/1429/2001, Cod Unic de Înregistrare RO 13699971, conform Încheierii de şedinţă pronunţată la data de 22 Noiembrie 2021, în dosarul nr. 18583/3/2021, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a VII-a Civilă, sub supravegherea ”RTZ & Partners” SPRL, Filiala Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, Str. Wilhelm Filderman nr. 18, etaj 3, birou 9, sector 3, ce a fost desemnată în calitate de administrator judiciar prin Încheierea de şedinţă pronunţată la data de 28 Iunie 2021, în dosarul nr. 18583/3/2021,

în vederea informării opiniei publice, a creditorilor şi a participanţilor la procedură, vă aducem la cunoştinţă următoarele:

1. Contractul de activitate sportivă încheiat între clubul DINAMO 1948 S.A., (în reorganizare judiciară, in judicial reorganisation, en redressement) şi Domnul Mircea Rednic şi-a încetat efectele cu efect imediat azi, 21 Decembrie 2021.

2. Începând de mâine, 22 Decembrie 2021, calitatea de antrenor principal al DINAMO 1948 S.A. - în reorganizare judiciară, in judicial reorganisation, en redressement, va fi preluată de Domnul Flavius Stoican", se arată în comunicatul FC Dinamo.

Mircea Rednic a fost numit antrenor la Dinamo la 1 octombrie. În această perioadă, echipa a înregistrat o singură victorie, trei remize și opt înfrângeri.

Dinamo a încheiat anul pe penultimul loc în Liga I, cu 12 puncte.