FCSB a obținut o victorie foarte importantă, miercuri, în etapa a XX-a a Ligii 1: echipa antrenată de Anton Petrea s-a impus cu scorul de 3-1 în fața rivalei Rapid București. Giuleştenii au jucat în inferioritate numerică din minutul 77 și au primit două goluri în prelungirile partidei.

Foto:

FCSB a marcat prin Tănase ('14, '90+3penalty) și Ianis Stoica ('90+6). în timp ce Rapid a punctat prin Săpunaru ('45+6 penalty) - click pe minutele în care au fost înscrise golurile pentru a le vedea.

În minutul 77, Junior Morais (Rapid) a fost eliminat după ce a primit al doilea cartonaș galben.

De știut:

  • În urma acestui succes, FCSB a acumulat 46 de puncte și se află pe locul 2 în clasament, la 5 puncte în spatele liderului CFR Cluj. De cealaltă parte, Rapid ocupă locul 6, cu 31 de puncte.

  • Partida a fost întreruptă în minutul 3, după ce ambele galerii au aruncat fumigene şi petarde pe teren. Stadionul a fost acoperit de un fum dens şi cele două echipe s-au strâns la mijlocul terenului. Meciul s-a reluat în minutul 9. Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti a anunţat că organizatorul evenimentului şi societatea de pază vor primi sancţiuni ca urmare a întreruperii.
  • Înaintea jocului, fotbaliştii Rapidului au intrat pe teren cu un banner cu mesajul "Drum lin, Constantin "Bebe" Năsturescu. Fostul jucător giuleştean, component al echipei care câştiga titlul în 1967, a murit, sâmbătă, la vârsta de 81 de ani.

Au evoluat următoarele echipe:

FCSB: Vlad - Creţu, Vinicius, Cristea, Radunovici - Olaru (Oaidă '72), Şut (Keşeru '83), Fl. Tănase - Cordea (V. Gheorghe '46), Budescu (I. Stoica '46), Octavian Popescu (Fl. Coman '65). Antrenor Toni Petrea;

Rapid: H. Moldovan - Belu-Iordache, Săpunaru, Dandea, Junior Morais - Crepulja, Albu - Sefer (Despa '90+4), R. Ilie (Pănoiu '66), Stahl (Goge '72) - Marzouk (Bălan '66). Antrenor Mihai Iosif.​

Au avut loc până acum:

Academica Clinceni vs FC Voluntari 0-0

CSU Craiova vs UTA Arad 0-0

FC Botoșani vs Gaz Metan Mediaș 2-1

FC Argeș vs Sepsi Sf. Gheorghe 1-1

FCSB vs Rapid București 3-1.

Se vor mai juca în această etapă:

Chindia Târgoviște vs U Craiova 1948 / joi, ora 15:00

CS Mioveni vs Dinamo București / joi, ora 17:30

Farul Constanța vs CFR Cluj / joi, ora 20:30.