FC Barcelona a pierdut, marţi, la Riyad (capitala Arabiei Saudite), partida amicală contra lui Boca Juniors. Meciul s-a încheiat în favoarea argentinienilor după loviturile de departajare și a făcut parte din prima ediție a Maradona Cup.

HotNews.roFoto: Hotnews

Barcelona a deschis scorul prin Ferran Jutgla, în minutul 50, iar Exequiel Zeballos a egalat, în minutul 77.

Nu s-au jucat prelungiri, trecându-se direct la executarea loviturilor de departajare, la care au ratat Matheus Pereira şi Guillem Jaime de la Barcelona.

Fundaşul Dani Alves, care a revenit pe Camp Nou în luna noiembrie, după ce a mai jucat între 2008 şi 2016 la club, a redebutat pentru Barcelona.

Fotbalistul brazilian de 38 de ani are drept de joc în meciurile oficiale începând din luna ianuarie şi a evoluat ultima dată la Sao Paulo, după ce a mai trecut pe la Juventus şi PSG.

Boca este pe locul 4 în campionatul argentinian, iar Barca, locul 8 în LaLiga, a câştigat doar două meciuri de la venirea lui Xavi ca antrenor, din şapte jocuri disputate în toate competiţiile.

Această partidă a fost organizată în memoria lui Diego Maradona, decedat la 25 noiembrie 2020, fost mare jucător evoluând la ambele echipe care au disputat meciul amical.

Rezumatul partidei dintre Barcelona și Boca Juniors: