​Federația Română de Fotbal va anunța în următoarele zile numele noului selecționer al României, iar Gabi Balint spune că știe deja cine îi va antrena pe tricolori.

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

Fost atacant al primei reprezentative, Balint a vorbit la Digisport despre iminenta numire a lui Adrian Mutu pe banca tricolorilor.

"Credeți că Dan Petrescu va fi la echipa națională? Mutu e instalat acolo deja de multă vreme. Mutu a fost în Ungaria să vadă condițiile de acolo, însă nu semnează. Mai e și o variantă cu Edi Iordănescu, dar Stoichiță nu e de acord, pentru că-l vrea pe Mutu" - Gabi Balint, pentru sursa citată.

Despre posibila venire a lui Mutu la naționala României a vorbit și Anghel Iordănescu, fost selecționer al tricolorilor în mai multe mandate. "Tata Puiu" critică FRF-ul și modalitatea de a alege selecționerii.

"În primul rând, la echipa națională trebuie să ajungă selecționeri oamenii cei mai valoroși, care au dovedit, care au avut realizări în fotbal și care au experiență. Asta nu înseamnă că aș avea ceva cu Mutu.

Din punctul meu de vedere, îi urez succes și baftă. Dar, vă repet, la echipa națională trebuie să ajungă oamenii cei mai valoroși" - Anghel Iordănescu, pentru Fanatik.

Mirel Rădoi a plecat de la naționala României după ce a ratat calificarea la CM de fotbal din 2022 (Qatar), iar FRF-ul a purtat discuții cu Gică Hagi, Răzvan Lucescu și Dan Petrescu pentru a-l înlocui. Primii doi au refuzat deja postul, iar "Bursucul" este pe cale de a face același lucru.

În aceste condiții, Adrian Mutu este pariul FRF-ului pentru postul de selecționer. El a pregătit naționala Under 21, iar ultima dată s-a aflat la FC U Craiova 1948 (de unde a fost îndepărtat din cauza rezultatelor nesatisfăcătoare).