Domenico Tedesco este noul antrenor al echipei RB Leipzig, a anunțat, joi, clubul din Bundesliga. Acesta îi ia locul lui Jesse Marsch, care a fost demis în urma rezultatelor slabe înregistrate de formaţia germană.

HotNews.roFoto: Hotnews

Tedesco (36 de ani) a antrenat ultima dată echipa Spartak Moscova şi a semnat un contract valabil până în vara anului 2023.

Fără o carieră importantă de jucător, tehnicianul german născut în Italia (numele lui, Tedesco, înseamnă german în limba italiană) a mai pregătit formaţiile Erzgebirgue Aue şi VfB Stuttgart.

Practic, el îl înlocuieşte pe Achim Beierlorzer, care a asigurat interimatul după demiterea lui Marsch, la 5 decembrie.

Vicecampioană sezonul trecut, Leipzig ocupă locul 11, cu 18 puncte, după 14 etape scurse din această ediţie a Bundesliga.

Marţi, Leipzig a învins în ultima etapă a grupelor Champions League pe Manchester City, scor 2-1, şi a prins un loc de Europa League, dintr-o grupă din care au mai făcut parte PSG şi Club Brugge.

Jesse Marsch pregătea echipa RB Leipzig din luna iulie, când l-a înlocuit pe Marco Rose, care a preluat formaţia Borussia Monchengladbach.

Primul meci al lui Tedesco în calitate de antrenor al lui Lepzig va fi sâmbătă, pe teren propriu, chiar împotriva celor de la Monchengladbach, în etapa a XV-a a primei ligi germane, informează News.ro.