Ovidiu Haţegan, delegat la cea mai importantă partidă din ultima etapă a grupelor Ligii Campionilor

de L.V.A.     HotNews.ro
Luni, 6 decembrie 2021, 12:06 Sport | Fotbal


Ovidiu Hategan
Foto: Darren Staples / PA Images / Profimedia
Ovidiu Hațegan a fost delegat de UEFA la derbiul Bayern Munchen - Barcelona, meci din grupele Ligii Campionilor ce va avea loc miercuri de la ora 22:00. Barca poate fi eliminată dacă nu câștigă în fața echipei lui Julian Nagelsmann, iar Benfica se impune în fața lui Dinamo Kiev.

Hațegan va fi ajutat de asistenţii Mircea Grigoriu şi Sebastian Gheorghe, precum şi de rezerva Andrei Chivulete. Italianul Paolo Valeri şi francezul Jerome Brisard vor fi în camera VAR.

Partida face parte din Grupa E, câștigată deja de Bayern Munchen (15 puncte). Fanii nu vor avea acces din cauza regulilor împotriva pandemiei de coronavirus.

Catalanii (a doua poziție în grupă) au 7 puncte, iar Benfica, locul trei, are 5 puncte acumulate.

În cazul egalității de puncte, echipa din Lisabona are avantajul victoriei directe contra trupei lui Xavi.

De asemenea, portughezii au la prima vedere un meci ușor contra codașei Dinamo Kiev (un singur punct acumulat).






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1081 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by