Derbiul dintre Standard Liege şi Charleroi, disputat duminică pe terenul primei menționate, a fost întrerupt de fanii gazdelor în minutul 88. Aceștia au aruncat cu torțe și au invadat terenul, fiind nemulțumiți de faptul că favoriții lor erau conduși cu 3-0.

HotNews.roFoto: Hotnews

Partida a contat pentru etapa a XVII-a a campionatului belgian şi în momentul întreruperii, scorul era de 3-0 în favoarea oaspeţilor. La Standard, atacantul Denis Drăguș nu a fost în lot pentru această partidă.

Arbitrul a trimis ambele echipe la vestiare în momentul în care mai mulţi fani au pătruns pe teren, provocând intervenţia forţelor de ordine.

Meciul mai fusese oprit, după o oră de joc, tot din cauza fumigenelor. Fanii gazdelor l-au luat la ţintă pe portarul propriei echipe, Arnaud Bodard, conform News.ro.

Standard ocupă locul 13 în clasament, cu 20 de puncte, la egalitate cu Oostende, de pe locul 12, şi cu Leuven, de pe locul 14.

Charleroi este pe locul 4, după liderul surprinzător, nou-promovata Union Saint-Gilloise, Antwerp, 33 de puncte, şi FC Bruges, având tot 33 de puncte.