Antrenorul Stefano Pioli îşi va prelungi contractul cu AC Milan

de Silviu Dumitru     HotNews.ro
Joi, 25 noiembrie 2021, 16:02 Sport | Fotbal


Stefano Pioli
Foto: acmilan.com
Antrenorul Stefano Pioli îşi va prelungi, vineri, înțelegerea cu AC Milan, grupare la care evoluează şi portarul Ciprian Tătăruşanu, informează lequipe.fr. Noul contract va fi valabil până în 2023, cu posibilitatea unui an suplimentar.

Lui Pioli îi expiră actuala înţelegere vara viitoare. Salariul tehnicianului de 56 de ani este acum de trei milioane de euro pe sezon plus bonusuri.

El este în funcţie din octombrie 2019, când l-a înlocuit pe Marco Giampaolo, iar echipa era pe locul 13 în clasament. Prima înţelegere a fost valabilă până în vara anului 2020, dar a fost prelungită cu doi ani.

Milan a ocupat locul 2 la finalul ediţiei trecute a campionatului, după Inter Milano. Acum, după 13 etape, formaţia lui Tătăruşanu este pe aceeaşi poziţie, la egalitate de puncte, 32, cu liderul Napoli.

Miercuri, AC Milan s-a impus, cu 1-0, pe terenul formaţiei Atletico Madrid, în etapa a V-a a Grupei B a Ligii Campionilor.

După primul succes în faza grupelor, Milan are şanse de calificare în optimi. Echipa italiană ocupă locul 3, cu 4 puncte, după Liverpool, 15 puncte, şi FC Porto, 5 puncte, şi la egalitate cu Atletico Madrid, de pe locul 4. În ultima etapă, la 7 decembrie, se dispută partidele AC Milan – Liverpool şi FC Porto – Atletico Madrid.

În carieră, Pioli a mai pregătit formaţiile Salernitana, Modena, Parma, Grosseto, Piacenza, Sassuolo, Chievo, Palermo, Bologna, Lazio, Inter Milano şi Fiorentina, scrie News.ro.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















482 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by