Diagnosticat cu aritmie cardiacă după ce a acuzat dureri în zona pieptului și unele probleme respiratorii în timpul partidei dintre Barcelona și Alaves, Sergio Aguero (33 de ani) ar fi luat decizia de a se retrage din fotbal.

Sergio AgueroFoto: Irh/LiveMedia / Shutterstock Editorial / Profimedia

Anunțul a fost făcut de cunoscutul jurnalist iberic Gerard Romero și vine la doar câteva zile după ce medicii i-au transmis argentinianului că trebuie să stea nouă luni departe de terenul de fotbal.

"Kun Aguero se retrage. Problemele cardiace îl forțează să renunțe la fotbal. Săptămâna următoare este programată o conferință de presă în care să își anunțe retragerea" - Gerard Romero, pe Twitter.

În urmă cu o săptămână, Aguero afirma că nu a luat încă o decizie în această privința, dar a precizat că se va retrage în cazul în care medicii îi transmit că nu va mai putea juca fotbal.

"Dacă-mi vor spune că trebuie să mă opresc, o voi face, dar întâi trebuie să aștept rezultatele testelor. Voi continua procesul de recuperare, apoi vom vedea care e decizia optimă. Am fost în spital cinci zile, mi-au făcut analize, acum trebuie să am răbdare. Voi face, peste o săptămână, alte teste și vom vedea ce urmează" - Sergio Aguero.

Sergio Aguero, care pe 30 octombrie s-a simțit rău în minutul 38 al partidei cu Alaves, a fost transportat direct la un spital din Barcelona, iar diagnosticul primit de jucător a fost acela de aritmie cardiacă. Este vorba despre bătăi neregulate ale inimii.

Sud-americanul a mai trecut printr-un moment asemănător în urmă cu 12 ani, pe atunci când îmbrăca tricoul celor de la Atletico Madrid.