Gruparea Werder Bremen a anunţat, sâmbătă, demisia antrenorului său Markus Anfang, în urma deschiderii unei investigaţii privind utilizarea unui certificat fals de vaccinare împotriva noului coronavirus.

HotNews.roFoto: Hotnews

Tehnicianul a demisionat după deschiderea unei anchete de către autorităţile germane, joi, în urma zvonurilor că ar fi folosit un certificat fals de vaccinare împotriva Covid-19.

Într-o declaraţie, Anfang, care a negat faptele vineri, şi-a anunţat plecarea: "Din cauza situaţiei extrem de stresante pentru club, echipă, familia mea şi pentru mine, am decis să-mi reziliez contractul cu efect imediat".

Demisia intervine cu câteva ore înainte de meciul cu Schalke 04. El va fi înlocuit pe bancă de interimarul Danjiel Zenkovic.

Anfang, 47 de ani, a fost numit antrenor la începutul acestui sezon de Zweite Bundesliga, informează News.ro.