Ajuns la 40 de ani, Zlatan Ibrahimovic este aproape de un acord cu AC Milan pentru prelungirea contractului până în iunie 2023.

HotNews.roFoto: Hotnews

Gazzetta dello Sport anunţă că atacantul Zlatan Ibrahimovic îşi va prelungi contractul cu AC Milan, cele două părți începând deja discuțiile.

El are cel mai mare salariu de la AC Milan, cu 7 milioane de euro pe an, iar contractul său actual expiră în iunie 2022.

Ibra a marcat trei goluri în opt meciuri în toate competiţiile de la începutul sezonului pentru milanezi, conform News.ro.

Reușitele suedezului au ajutat-o pe AC Milan, care ocupă poziția a doua în Serie A (32 de puncte după 12 etape, la egalitate cu liderul Napoli).