Selecționerul Mirel Rădoi a afirmat că nu știe dacă România ar merita să se califice la turneul final al Cupei Mondiale din Qatar și a precizat că nu le va spune jucătorilor în timpul partidei cu Liechtenstein, de duminică, scorul de la celălalt meci din grupă care contează pentru locul de baraj (Macedonia de Nord vs Islanda).

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

"Nu trecem prin momente foarte bune, e clar că a rămas în continuare o doză de dezamăgire după meciul cu Islanda. Sper ca frustrarea pe care am acumulat-o să o arătăm mai ales în prima repriză mâine seară, pentru că e clar că nu a trecut foarte uşor şi nu va trece foarte uşor dezamăgirea pe care a simţit-o toată lumea.

Sunt sigur că vor sta cu gândul şi în partea cealaltă. Evident că dacă vor veni să întrebe la margine nu le vom spune rezultatul din partida cealaltă, indiferent de scor. Plus că nu cred că vor fi sută la sută conectaţi doar pentru partida asta indiferent cât vom încerca.

Noi în partida de mâine seară avem mai multe lucruri de pierdut decât de câştigat. În cel mai fericit caz cu o minune în partea cealaltă putem termina pe locul doi. Necalificarea la baraj va fi un eşec pentru mine în primul rând, după aceea federaţia va trebui să facă această evaluare. Pentru mine personal va fi un eşec dacă nu vom termina pe locul doi" - Mirel Rădoi.

Întrebat dacă în cazul în care ar conduce FRF ar insista ca selecţionerul să rămână în funcţie indiferent de rezultatul de duminică, el a răspuns: "Asta v-am spus imediat după meci, pentru că am avut acele discuţii când echipa avea şanse pentru locul doi. Acum mă întreb dacă federaţia va mai dori să continue cu un antrenor care este pe locul trei. Din punctul meu de vedere aş face lucrul ăsta, aş continua dacă ceea ce s-a întâmplat în aceşti ani, lucrurile pe care noi le-am discutat înainte au fost în regulă. Dacă nu, atunci evident că trebuie să vină altcineva".

Rădoi a precizat că nu are oferte în acest moment: "Nu există în acest moment nicio ofertă. Ofertele care au existat le-am blocat imediat. Federaţia ştie de aceste oferte, nu de toate, pentru că la un moment dat când au venit direct către mine le-am blocat imediat. În momentul de faţă nu am nicio ofertă şi nu ştiu ce voi face dacă nu voi rămâne la federaţie de mâine seară".

Selecţionerul a adăugat că nu ştie dacă vrea să continue la naţională: "Nu ştiu, vom vedea în funcţie şi de jocul rezultatelor, discuţiile care pot fi după această partidă".

La meciul cu Liechtenstein, vor fi schimbări în primul 11 faţă de partida cu Islanda, a precizat Rădoi: "Vor fi schimbări în primul 11. Avem mici probleme în acest moment, o stare de oboseală avem la Chiricheş, la Tănase, o mică problemă medicală la Răzvan Marin, dar nu sunt în indisponibilitatea de a juca mâine seară. Vor fi schimbări, nu pot spune câte, dar vor fi".

"Trebuie să fie clar atât pentru mine cât şi pentru băieţi că în partida asta nu e vorba doar de numele nostru în joc, e vorba de onoarea unei întregi ţări. Şi putem ajunge de la o partidă pe care am terminat-o la egalitate cu Islanda, o dezamăgire, să ajungem la o ruşine. Va trebui să fim foarte atenţi. Adversarul sunt sigur că se va grupa foarte bine defensiv", a mai afirmat Rădoi.

Selecţionerul a explicat şi un motiv pentru care este : "Pe mine mă ţine puţin în continuare sentimental, sunt puţin supărat, că dacă noi am fi reuşit să câştigăm cu Islanda nu practic aici ar fi fost o formalitate, câştigând şi mâine aici am fi arătat că în sfârşit momentele decisive ale unei echipe în sport nu mai sunt aceleaşi. Adică ştiam că în momentele decisive de cele mai multe ori am clacat. Şi atunci ar fi fost un moment pentru toată lumea să arătăm că se poate şi altfel. Terminând această grupă pe locul trei nu ştiu dacă ceea ce s-a întâmplat până acum poate face anumite cluburi sau anumiţi oameni să gândească că se poate şi altfel", a declarat el.

Rădoi a vorbit şi despre faptul că a primit indicaţii tactice de la tribuna oficială la meciul cu Islanda, de la Mihai Stoichiţă: "Am discutat cu domnul Stoichiţă. Dânsul a vrut doar să încurajeze băieţii, nicidecum să intre în planul nostru tactic. Sunt trăiri pe care le-a avut, fost antrenor, nu-i uşor, îl înţeleg şi pe el, ca şi noi, depune suflet şi patimă, are pasiune, dar lucrurile astea trebuie să înceteze. Dacă altcineva va accepta atunci nu va fi niciun fel de problemă, dar pentru mine în momentul în care aud oameni care sunt implicaţi direct atunci e clar că am o problemă. Sunt spectatori care pot să ţipe orice, n-avem niciun fel de problemă".

"Nu ştiu dacă am merita să fim prezenţi la o Cupă Mondială, ar fi un miracol, o minune", a mai afirmat tehnicianul.

Partida Liechtenstein – România, din ultima etapă a grupelor europene de calificare la Cupa Mondială, este programată duminică, la ora 19:00, la Vaduz.

Au rămas de disputat în Grupa J

14 noiembrie 2021

19:00 Armenia - Germania

19:00 Liechtenstein - România (Livetext pe Hotnews)

19:00 Macedonia de Nord - Islanda.

Pentru a termina pe locul 2 în grupa J, România trebuie să învingă Liechtenstein, iar Islanda să obțină cel puțin o remiză în Macedonia de Nord.

Clasamentul Grupei J

1. Germania (32-3 golaveraj) 24 puncte

2. Macedonia de Nord (20-10) 15

3. România (11-8) 14

4. Armenia (8-16) 12

5. Islanda (11-15) 9

6. Liechtenstein (2-32) 1.