CM 2022, preliminarii

România vs Islanda - Principalele informații ale zilei

de Silviu Dumitru     HotNews.ro
Joi, 11 noiembrie 2021, 10:30 Sport | Fotbal


Nationala de fotbal a Romaniei
Foto: frf / twitter
Naționala de fotbal a României se află în fața celui mai important test din preliminariile CM 2022: trupa lui Mirel Rădoi trebuie să învingă Islanda pentru a fi cu un pas mai aproape de barajul de calificare.

* România vs Islanda va avea loc joi și va fi LiveText pe HotNews.ro și în direct pe ProTV și Radio România Actualități de la ora 21:45.

Pentru a fi sigură de prezența la barajul de calificare al CM 2022, România are nevoie de victorii cu Islanda și Liechtenstein.

Preliminarii CM 2022: România - Islanda, cele mai importante informații ale zilei


Numerele pe care tricolorii le vor purta la meciul cu Islanda



Nicușor Stanciu a comentat cele 11 goluri marcate în tricoul echipei naționale.



Cosmin Moți le cere tricolorilor să joace la victorie indiferent de rezultatul meciului Armenia - Macedonia de Nord.

"Este important ca jucătorii să dea totul la echipă deoarece trebuie să luăm cele trei puncte. Este foarte important să luăm noi punctele de care avem nevoie, să nu aşteptăm să ne ajute alţii. Pentru că noi de obicei aşteptăm ajutor de la alţii. Parcă Armenia - Macedonia de Nord se joacă mai devreme, iar dacă va fi să vină vreun ajutor şi de acolo, foarte bine. Dar să ne vedem de noi" - Cosmin Moţi, într-o intervenţie la Pro X.

Cum ar putea arăta cele două echipe:

România: Niță - Rațiu, Chiricheș, Nedelcearu, Bancu - Cicâldău, Marin, Stanciu - Hagi, Pușcaș, Ivan.

Islanda: Olafsson - Saevarsson, I. Bjarnason, Gretarsson, Skulason - B. Bjarnasson, Baldursson, Helgason - Gudmundsson, Kjartansson, Thorsteinsson.

Cele 12 echipe la baraj în acest moment:
  • Capi de serie: Portugalia, Elveția, Scoția, Spania, Polonia, Croația
  • Joacă în deplasare: Cehia, Norvegia, România, Ucraina, Austria (din Liga Națiunilor), Țara Galilor (din Liga Națiunilor).

Sergei Karasev (Rusia) va fi arbitrul partidei din Ghencea. Acesta va fi ajutat de conaţionalii săi Igor Demeshko și Maksim Gavrilin, alături de al patrulea oficial Kirill Levnikov, în vreme ce arbitrajul VAR va fi în sarcina lui Vitaliy Meshkov și Sergey Ivanov.

Tricolorii nevaccinați din lotul primei reprezentative au trecut joi dimineața printr-o nouă testare COVID-19, conform protocolului UEFA, pentru ultimul joc din grupă, cel cu Liechtenstein, informează frf.ro.

Ce spune selecționerul Mirel Rădoi despre duelul cu Islanda
  • "Cred că momentul de faţă noi am avea mult mai multe lucruri de pierdut decât Islanda. Cred că ăsta ar fi un lucru important pentru noi, care să conteze pentru a termina această campanie pe locul doi. Cred că din punctul acesta de vedere avem un avantaj.
  • Islanda, chiar dacă teoretic ar mai avea şanse pentru locul 2, în momentul de faţă poate fi o echipă periculoasă, pentru că nu mai are nimic de pierdut, încearcă integrarea unor jucători de la Under-21 şi atunci este o echipă care vine să joace ca şi cum nu ar avea nimic de pierdut şi poate fi periculoasă. Dar asta nu înseamnă că nu suntem pregătiţi pentru partida de mâine seară.
  • Cred că în momentul de faţă echipa arată mult mai bine, am câştigat lucruri ca spirit de echipă, de sacrificiu. Sunt lucruri care contează, care s-au văzut în ultimele partide şi care indiferent de adversar trebuie să le păstrăm. Din punctul ăsta de vedere cred că echipa naţională arată mult mai bine, deşi nu pot spune în ce procent. Dar cu siguranţă arată mult mai bine decât arăta la barajul cu Islanda.
  • Într-adevăr ei au şanse teoretice, dar ca stil de joc nu cred că îl vor schimba doar pentru aceste ultimele două partide. Islanda are acelaşi stil de joc pe care l-a avut şi la U21, mult diferit faţă de echipa pe care noi am întâlnit-o în barajul pentru Campionatul European, un joc mult mai dinamic, bazat pe o posesie mai prelungită.
  • În mod normal ar trebui să ne avantajeze acest joc, pentru că poate fi ca un meci de box. Să sperăm că nu vom fi cei care vom cădea primii şi vom rămâne în picioare până la sfârşit. Este posibil ca jucătorii să aibă acest gând, să fie relaxaţi, dar ei trebuie să îşi dea seama că indiferent de ceea ce s-a întâmplat în tur, este o cu totul altă partidă, este o presiune mare pe noi. Aş vrea ca în primele 10 minute să începem mult mai bine decât am făcut-o în Islanda'' - Mirel Rădoi.

Cum vede selecționerul Arnar Vidarsson meciul cu România
  • "Consider că este normal ca echipa României să fie favorită în acest meci, pentru că joacă pe teren propriu şi au mai multă experienţă. S-au făcut progrese extraordinare în ultimii doi ani în dezvoltarea echipei. Deci ei sunt favoriţi, dar asta nu este întotdeauna de ajuns pentru a câştiga un meci.

  • Sunt foarte impresionat de evoluţia echipa României din ultimul timp. Şi am fost impresionat şi de jocul echipei României din meciul tur.

  • Eu nu vorbesc niciodată despre jucători la modul individual, pentru mine ca antrenor este mult mai important să urmăresc echipa. Echipa României este una bună, cred că asta este mai important pentru noi.

  • Ştiu că echipa României va încerca să ocupe locul doi la finalul preliminariilor, dar vom încerca să le punem piedici, chiar dacă ştim că va fi greu.

  • Noi încercăm să formăm o nouă echipă, să dezvoltăm un nou sistem de joc. Credem că am avansat în procesul acesta de dezvoltare, încercăm să acordăm mai multă atenţie tinerilor care au căpătat mai multă experienţă. Jucătorii mai experimentaţi se adaptează şi ei jocului cu coechipierii mai tineri - Arnar Vidarsson.

Imagini de la antrenamentul tricolorilor de miercuri seara



Au rămas de disputat în Grupa J

11 noiembrie 2021

19:00 Armenia - Macedonia de Nord
21:45 Germania - Liechtenstein
21:45 România - Islanda

14 noiembrie 2021

19:00 Armenia - Germania
19:00 Liechtenstein - România
19:00 Macedonia de Nord - Islanda.

Care sunt criteriile de calificare la CM 2022

Europa trimite 13 naționale la turneul final. Primele 10 echipe calificate vor fi câștigătoarele celor 10 grupe din preliminarii. Mai rămân, așadar 3 locuri disponibile, pentru care vor concura 12 echipe:

10 echipe clasate pe locul 2 în grupele preliminare.

Două echipe – cele mai bune câștigătoare de grupă în Liga Națiunilor 2020/21 care nu s-au clasat pe primele două locuri în preliminariile CM 2022.

Cum arată play-off-ul pentru Mondial

  • Din cele 10 echipe clasate pe locul 2 în grupele preliminare vor fi aleși 6 capi de serie, pe baza punctelor obținute în grupe, excluzând rezultatele cu ultima clasată.

  • Vor fi astfel 6 capi de serie + alte 6 echipe, dintre care două provenind din ierarhia Ligii Națiunilor.

  • Se dispută baraj într-o singură manșă, pe terenul capilor de serie, între aceste 6 echipe și celelalte 6 rămase.

  • Vor rezulta 6 echipe calificate mai departe. Prin tragere la sorți, se vor stabili 3 echipe gazdă și 3 echipe oaspete pentru ultimul baraj, tot într-o singură manșă.

Cum arată clasamentul Grupei J înainte de meciul de joi seara

1. Germania (23-3 golaveraj) 21 puncte
2. România (11-8) 13
3. Macedonia de Nord (15-10) 12
3. Armenia (8-11) 12
5. Islanda (11-15) 8
6. Liechtenstein (2-23) 1.

Lotul de jucători cu care România va aborda meciul cu Islanda

PORTARI: Florin Niţă (Sparta Praga | Cehia, 11/0), Andrei Vlad (FCSB, 1/0), Marian Aioani (Farul Constanţa, 1/0), Horaţiu Moldovan (FC Rapid, 0/0)

FUNDAȘI: Cristian Manea (CFR Cluj, 14/2), Andrei Raţiu (Huesca | Spania, 4/0), Vlad Chiricheş (Sassuolo | Italia, 68/0), Ionuţ Nedelcearu (Crotone | Italia, 19/2), Adrian Rus (Fehérvár | Ungaria, 9/0), Andrei Burcă (CFR Cluj, 7/0), Virgil Ghiţă (Farul Constanţa, 1/0), Alin Toşca (Gaziantep F.K. | Turcia, 27/1), Nicuşor Bancu (Universitatea Craiova, 20/0)

MIJLOCAȘI: Dragoş Nedelcu (Fortuna Düsseldorf | Germania, 5/0), Răzvan Marin (Cagliari | Italia, 35/2), Alexandru Cicâldău (Galatasaray | Turcia, 18/2), Nicolae Stanciu (Slavia Praga | Cehia, 52/11), Olimpiu Moruţan (Galatasaray | Turcia, 1/0), Ianis Hagi (Rangers | Scoţia, 22/2), Florin Tănase (FCSB, 9/1), Dennis Man (Parma | Italia, 12/2), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K. | Turcia, 49/6), Enes Sali (Farul Constanţa, 0/0)

ATACANȚI: George Puşcaş (Reading | Anglia, 24/8), Andrei Ivan (Universitatea Craiova, 11/1), Denis Alibec (CFR Cluj, 20/2).

*Înainte de linie este numărul total al convocărilor, iar după aceasta sunt golurile marcate la prima reprezentativă.

Lotul convocat de Arnar Vidarsson, selecționerul Islandei

PORTARI: Elias Rafn Olafsson (FC Midtjylland, 2 meciuri/0 goluri), Patrik Sigurdur Gunnarsson (Viking Stavanger, debutant), Runar Alex Runarsson (OH Leuven, 12/0)

FUNDAȘI: Alfons Sampsted (Bodo/Glimt, 6), Birkir Mar Savarsson (Valur Reykjavik, 102/3), Brynjar Ingi Bjarnason (Lecce, 8/2), Ari Leifsson (Stromsgodset, 1), Daniel Leo Gretarsson (Blackpool, 3), Isak Oli Olafsson (Esbjerg, 1), Ari Freyr Skulason (IFK Norrkoping, 82), Gudmundur Torarinsson (New York City FC, 10)

MIJLOCAȘI: Birkir Bjarnason (Adana Demirspor, 103/14), Andri Fannar Baldursson (FC Copenhaga, 8), Albert Gudmundsson (AZ Alkmaar, 27/6), Mikael Egill Ellertsson (SPAL Ferrara, 2), Stefan Teitur Thordarson (Silkeborg, 5/1), Aron Elis Thrandarson (OB Odense, 6), Isak Bergmann Johannesson (FC Copenhaga, 8/1), Thorir Johann Helgason (Lecce, 5), Jon Dagur Thorsteinsson (AGF Aarhus, 14/1), Arnor Ingvi Traustason (New England Revolution, 40/5)

ATACANȚI: Vidar Orn Kjartansson (Valerenga, 32/44), Sveinn Aron Gudjohnsen (Elfsborg, 6), Andri Lucas Gudjohnsen (Real Madrid, 4/2).






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3589 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by