Șahtior Donețk a trecut pe prima poziție în Ucraina după ce a învins, duminică, scor 3-1, echipa Kolos Kovalivka, în etapa a XIV-a a campionatului ucrainean. Dinamo Kiev, echipă antrenată de Mircea Lucescu, a fost învinsă în această rundă și a pierdut poziția de lider la golaveraj.

Mircea LucescuFoto: Ukrinform / Shutterstock Editorial / Profimedia

Matvlienko '15, Fernando '25 și Mudrik '72 au înscris pentru oaspeții din Donețk, în timp ce Ilin '41 a marcat unicul gol al lui Kolos.

Mircea Lucescu și Dinamo Kiev au pierdut în această etapă, scor 1-2, în fața lui Vorskla Poltava, chiar dacă au avut un om în plus din minutul 79.

După această etapă, Șahtior a trecut pe primul loc, la același număr de puncte cu Dinamo Kiev (35), dar cu golaveraj superior.

Pentru Dinamo Kiev a fost prima înfrângere din actuala ediție a campionatului ucrainean de fotbal.