Barcelona este aproape de a-l aduce pe legendarul Xavi pe banca echipei. Joi, catalanii vor avea întâlnirea decisivă cu clubul de care aparține fostul jucător, Al Sadd, care susține că nu vrea să-și lase antrenorul să plece pe Camp Nou.

Xavi HernandezFoto: Karim JAAFAR / AFP / Profimedia

O delegaţie a clubului catalan, din care a lipsit preşedintele Joan Laporta, dar a fost formată din vicepreşedinte Rafa Yuste şi directorul de fotbal, Mateu Alemany, a mers, miercuri, în Qatar pentru a discuta cu antrenorul şi cu conducerea clubului la care activează, Al Sadd.

Întâi a fost întâlnirea cu reprezentanţii antrenorului, pentru a stabili detaliile contractului, apoi oficialii spanioli s-au întâlnit informal cu reprezentanţii grupării din Qatar.

Discuţia formală pentru a obţine acordul Al Sadd pentru eliberarea tehnicianului va avea loc joi, scrie Sport.es.

Deşi gruparea din Qatar a emis, miercuri, un comunicat în care s-a arătat hotărâtă să-l păstreze pe antrenorul principal al echipei, Xavi a vorbit deschis despre plecarea la Barcelona după meciul cu Al-Duhail din campionat (scor 3-3).

"Sunt o persoană foarte pozitivă, cele două cluburi sunt în discuţii. Este o chestiune de bun simţ şi până la urmă trebuie să se termine cu bine. Sunt entuziasmat. Ambele cluburi ştiu poziţia mea. Sper că problema poate fi rezolvată în curând", a declarat antrenorul de 41 de ani.

"Sunt foarte încântat să plec acasă, sper să se întâmple. Să mă întorc la Barcelona ar fi spectaculos, desigur, ar fi emoţionant", a insistat el.

Dacă Al Saad nu va dori rezilierea contractului antrenorului, Barcelona va trebui să plătească cinci milioane de euro, clauza de rupere unilaterală a înţelegerii.

Xavi ar urma să-l înlocuiască pe Ronald Koeman, dat afară de FC Barcelona săptămâna trecută din cauza rezultatelor slabe înregistrate de echipă, conform News.ro.

Până la numirea unui tehnician, oficialii catalani l-au pus interimar pe Sergi Barjuan.