Răzvan Burleanu, ​preşedintele FRF, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că meciul România - Islanda din preliminariile Cupei Mondiale 2022 ar putea avea loc cu spectatori.

HotNews.roFoto: Hotnews

"E o pierdere foarte mare pentru noi să nu jucăm cu spectatori meciul cu Islanda. În momentul de faţă, singurul lucru pe care am reuşit să-l obţinem în discuţiile cu CNSU este această fereastră, astfel încât, începând din 8 noiembrie, cu trei zile înainte de meciul cu Islanda, să se permită din nou accesul spectatorilor pe stadioane. Aşteptăm şi noi cu mare încredere, în contextul în care aş putea spune că fotbalul ar putea fi utilizat ca un exemplu în ceea ce priveşte vaccinarea pentru toate celelalte sectoare de activitate din jurul nostru", a spus Burleanu, citat de News.ro.

Întrebat ce face cu conducătorii de club care nu recomandă vaccinarea, Burleanu a răspuns: "Cred că avem unul singur (n.r. Gigi Becali) şi am început să ne obişnuim cu el (n.r. i spune că unul, dar bun) Bun nu am spus eu, aţi spus dumneavoastră. Sperăm că şi el la un moment dat va fi convins că vaccinarea reprezintă singura cale care poate duce spre o viaţă nu normală, ci mai apropiată de normalitate. Am pierdut în această perioadă mulţi oameni dragi, oameni din fotbalul românesc. Când treci prin asemenea momente, nu cred că mai ai puterea de a pune la îndoială utilitatea vaccinului".

Preşedintele FRF a spus că au existat probleme în ceea ce priveşte cazarea delegaţiei Islandei în România, care au fost rezolvate cu ajutorul CNSU.

"Când ne uităm la restricţiile care ne-au fost impuse, toate acestea ne-au divizat. Cred că este nevoie de solidaritate, de raţionalitate de o mai bună explicare din partea autorităţilor de ce anume sectoare sunt închise şi alte sectoare sunt deschise. Dincolo de acest aspect, pot să spun că am avut o colaborare foarte bună cu reprezentanţii CNSU, cu doctorul Arafat, dar şi cu ministrul de Interne, Lucian Bode, astfel încât să putem să deblocăm o situaţie care pur şi simplu nu a fost prevăzută.

O delegaţie sportivă poate intra în România fără nicio problemă, că beneficiem de această excepţie, dar nu se poate caza decat dacă toţi componenţii delegaţiei sunt vaccinaţi. Prin urmare, soluţia de compromis care se aplică tuturor echipelor de fotbal din România, dar şi tuturor celorlalte echipe din alte sporturi este ca delegaţiile să ocupe în mod exclusiv un spaţiu de cazare.

Un alt subiect important care s-a regăsit în comunicarea noastră cu autorităţile în această perioadă face referire la tipul de vaccin. În România avem anumite tipuri de vaccin, dar în momentul în care intri în contact cu delegaţii străine, nu cunoaştem şi nu deţinem, nu avem sub control vaccinul la care au avut acces. Prin urmare am avut nevoie şi de o clarificare din acest punct de vedere, astfel încât orice persoană vaccinată, indiferent de tipul de vaccin utilizat poate să intre în România şi se poate caza.

Această criză a fost rezolvată luni, în jurul orei 12:00, a fost un termen limită pe care ni l-a dat şi UEFA. Planul B într-o asemenea situaţie ar fi însemnat organizarea meciului pe un teren neutru", a explicat el.

În ultimele două etape ale Grupei J a preliminariilor Cupei Mondiale din 2022, România va evolua, acasă, cu Islanda, la 11 noiembrie, şi cu Liechtenstein, în deplasare, la 14 noiembrie.

Aflaţi pe locul 2 în clasamentul grupei, "tricolorii" sunt siguri de calificarea la barajul de accedere la CM dacă vor câştiga ambele partide.