Manchester United se află într-o situație complicată, fără victorie în Premier League de patru etape. Ultima partidă, înfrângerea drastică (0-5) contra lui Liverpool, pare să fi agitat și mai mult spiritele pe Old Trafford, deși conducerea își arată din nou susținerea față de tehnicianul norvegian.

Ole Gunnar SolskjaerFoto: PETER POWELL / AFP / Profimedia

Manchester United a fost surclasată fără drept de apel, duminică, pe Old Trafford, de Liverpool (0-5). BBC scrie că Ole Gunnar a pierdut încrederea jucătorilor.

Cu toate acestea, conform Sky News, antrenorul norvegian are încă susținerea conducerii care dorește rezolvarea problemelor actuale, mai degrabă decât un nou început cu un alt tehnician la cârmă.

Jurnaliștii de la Sky adaugă că, deși s-a scris că Antonio Conte ar urma să-i ia locul lui Sokskjaer, cele două părți nu poartă în prezent nicio discuție.

Gary Neville, fosta legendă a "diavolilor", consideră că United nu are în plan schimbarea antrenorului în acest sezon. Pe lista lui United ar mai fi și Zinedine Zidane, fără echipă de aproximativ șase luni după despărțirea de Real Madrid.

În Premier League, United se află doar pe locul șapte, fără victorie în ultimele patru meciuri.

Nici în Liga Campionilor lucrurile nu stau mai bine. United a învins greu Atalanta (3-2), aflându-se totuși pe prima poziție, cu șase puncte după trei meciuri disputate. Din grupă mai fac parte Villarreal și Young Boys.