Accidentările l-au chinuit pe Zlatan Ibrahimovic în ultima perioadă, el revenind pentru doar 30 de minute într-un meci oficial al lui AC Milan la patru luni de la accidentarea la genunchi care a necesitat operație. Atacantul suedez este acum în lotul milanezilor pentru meciul contra lui Hellas Verona de sâmbătă seară, fiind mult mai atent după apariția unor probleme și la tendonul lui Ahile.

Zlatan IbrahimovicFoto: MIGUEL MEDINA / AFP / Profimedia

Atacantul suedez Zlatan Ibrahimovic, care nu a jucat decât 30 de minute în acest sezon, pe 12 septembrie în etapa a 3-a din Serie A, revine în lotul echipei AC Milan pentru partida cu Hellas Verona de sâmbătă seara.

Ibrahimovic a suferit accidentări la genunchi şi tendonul lui Ahile, el revenind iniţial în septembrie după o absenţă de patru luni.

Olivier Giroud face parte şi el din lotul anunţat pentru meciul de sâmbătă, astfel că cei doi atacanţi ar putea juca pentru prima oară împreună sub culorile clubului "rossonero" de la sosirea francezului în această vară, potrivit Agerpres.

"Magicianul" Ibra a fost nevoit să rateze Euro 2020 din cauza accidentării și operației ulterioare la genunchi, dar a revenit pe teren pentru Milan acuzând probleme de data aceasta la tendonul lui Ahile. Prin urmare, atacantul a luat revenirea pas cu pas și ar putea juca din nou un meci oficial în acest weekend.