Cristiano Ronaldo și acuzațiile de viol: Ce modificări pot apărea în dosarul starului portughez

de C.C.     HotNews.ro
Vineri, 8 octombrie 2021, 17:24 Sport | Fotbal


Cristiano Ronaldo
Foto: Matt West / Shutterstock Editorial / Profimedia
În 2017, Cristiano Ronaldo a fost acuzat de viol, presupusa victimă acuzând o întâlnire de coșmar avută cu starul portughez în 2009. Ronaldo a respins în mod categoric acuzațiile de viol și a declarat că cei doi au avut o relație bazată pe consimțământ, dar cazul a rămas încă deschis. Noile detalii prezentate de judecători pot schimba soarta atacantului.

Cristiano Ronaldo ar putea să scape de acuzațiile de viol care i-au fost aduse de către Kathryn Mayorga, o femeie cu care atacantul a petrecut o noapte la hotel în 2009.

Conform spuselor acesteia, Ronaldo a întreținut relații sexuale fără consimțământul americancei, care a rămas traumatizată în urma celor întâmplate.

Acuzând o depresie clinică și stres post-traumatic, femeia a cerut, în mod inițial, 375.000 de dolari în 2010, pe care i-a și primit, în urma unei înțelegeri amiabile.

În 2018, ea a inițiat o procedură de anulare a înțelegerii amiabile, susținând că aceasta a fost semnată sub constrângere, solicitând daune în valoare de 75 de milioane de dolari.

Judecătorul Daniel Albregts a considerat că plângerea depusă la Tribunalul Federal din Nevada de către Kathryn Mayorga, în vârstă de 37 de ani, se bazează în principal pe documente care provin din ”Football Leaks”, documente care nu ar fi trebuit să se afle în posesia acesteia.

Astfel, în recomandările sale, date publicității, judecătorul acuză avocatul femeii că a acționat cu ”rea credință”, sub forma prelucrării unor materiale care nu ar avea neapărat legătură cu cazul și cere respingerea dosarului.

”Să respingi dosarul Mayorga din cauza comportamentului incorect al avocatului tău este sever. Dar, din păcate, este singura sancțiune adecvată pentru a garanta integritatea procedurii judiciare”, a motivat judecătorul, anunță Mediafax.


Avocatul lui Ronaldo, mulțumit de noile decizii



”Suntem mulțumiți de examinarea detaliată a Curții în această chestiune și de dorința acesteia de a aplica în mod corect legea și de a recomanda respingerea procesului civil împotriva domnului Ronaldo”, a declarat Peter Christiansen, avocatul starului de pe Old Trafford.


Cristiano Ronaldo și problemele cu legea



Cristiano Ronaldo nu este la prima întâlnire cu problemele legale: În 2005, două reclamante au acuzat că au fost victimele altui viol din partea starului.

La doar câteva zile, cele două femei și-au retras plângerea, Serviciul de Poliție Metropolitană din Londra declarând că nu au existat suficiente dovezi pentru începerea urmăririi penale.

În iunie 2018, Ronaldo a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru evaziune fiscală. Portughezul a fost acuzat că a păgubit fiscul spaniol cu 5,7 milioane de euro, prin sustragerea de la plata taxelor. La aceasta se adaugă o amendă de 3,2 milioane de euro.

Suma totală de plată s-a ridicat la aproximativ 19 milioane de euro. Cristiano Ronaldo nu a recunoscut niciodată acuzațiile. Tot în vara lui 2018, a părăsit Spania, după un transfer de 100 de milioane de euro, la Juventus.

În Spania, orice sentință cu închisoarea mai mică de doi ani (sau fix 24 de luni) nu este cu executare.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1492 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by