Naționala de fotbal a României se află în fața celui mai dificil meci din preliminariile CM 2022, trupa lui Mirel Rădoi urmând să întâlnească Germania. Duelul este LiveText pe HotNews.ro de la ora 21:45.

Germania vs Romania, echipamentul de jocFoto: frf.ro

* Germania vs România avea loc vineri și va fi LiveText pe HotNews.ro și în direct pe ProTV și Radio România Actualitățide la ora 21:45.

Preliminarii CM 2022: Germania - România cele mai importante informații ale zilei

Germania vs România, echipele de start

GERMANIA: 22. ter Stegen – 18. Hofmann, 15. Sule, 2. Rudiger, 5. Kehrer – 8. Goretzka, 6. Kimmich – 10. Gnabry, 11. Reus, 19. Sane – 9. Werner. Selecționer: Hansi Flick

Rezerve: 12. Leno – 3. Schlotterbeck, 4. Ginter, 7. Havertz, 13. Muller, 14. Musiala, 16. Klostermann, 17. Neuhaus, 20. Adeyemi, 21. Raum, 23. Wirtz

ROMÂNIA: 1. Niță – 2. Rațiu, 17. Rus, 6. Chiricheș-cpt., 15. Burcă, 3. Toșca – 23. Stanciu, 18. Marin – 14. Hagi, 9. Pușcaș, 22. Mihăilă. Selecționer: Mirel Rădoi

Rezerve: 12. Vlad, 16. Aioani – 4. Manea, 5. Albu, 7. Ivan, 8. Cicâldău, 10. Maxim, 11. Bancu, 13. Keșeru, 19. Cordea, 20. Mitriță, 21. Moruțan

Imagini din vestiarul tricolorilor:

Probleme pentru Neuer - Va apăra Ter Stegen

Cotidianul german Bild anunță că Manuel Neuer a acuzat unele probleme musculare și că nu va putea juca contra României. În acest caz, titular va fi Marc-Andre Ter Stegen, portarul Barcelonei.

România poate avea undeva până la 1000 de fani

"La ședința tehnică UEFA premergătoare partidei de cu Germania, s-au anunțat 850 suporteri români în primul sector dedicat fanilor oaspeți din perioada pandemiei la un meci al României. Suntem siguri că vom fi aproape 1.000 plus mulți alți români din Germania și țările vecine în restul arenei" - transmite FRF.

Optimismul lui Gabi Tamaș

"Sper să luăm cel puțin patru puncte din astea două meciuri (n.r. cu Germania și Armenia), ar fi extraordinar. Și în Germania, ce? Crezi că nu poți să te duci să îi bați? Este o echipă, v-a demonstrat Sheriff" - Gabi Tamaș, la ProX.

Dorinel Munteanu nu crede în miracole

"Îmi doresc să producem o surpriză, ceea ce nu cred. Este un meci dificil din punctul nostru de vedere. În deplasare cu Germania, șansele noastre sunt reduse, oricum ar fi. Avem cel mai important joc luni, cu Armenia.

Hansi Flick a adus un suflu nou la echipa națională, jucători noi. În ultimele jocuri, Germania a făcut scor cu Armenia și cu Islanda" - Dorinel Munteanu, pentru Oțelul TV.

Cum ar putea arăta cele două echipe:

Germania: Ter Stegen - Hofmann, Sule, Rudiger, Kehrer - Kimmich, Goretzka - Sane, Reus, Gnabry - Werner (4-2-3-1)

România: Niță - Manea, Chiricheș, Burcă, Toșca - Nedelcu, Stanciu, Cicâldău - Ianis Hagi, Keșeru, Mihăilă (4-3-3)

Germania și România au fost adversare de-a lungul timpului în trei meciuri oficiale și două amicale.

Meciuri oficiale:

Germania - România 2-1 / Euro 1984

Germania - România 1-1 / Euro 2000

România - Germania 0-1 / preliminarii CM 2022

Meciuri amicale:

România - Germania 5-1 (2004, Giulești)

Germania - România 3-1 (2007)

Ilie Dumitrescu despre diferența uriașă dintre Germania și România

"Eu mă uitam astăzi pe cotele de la pariuri: 21 pentru victoria României! 21! Eu nu cred că a mai fost vreodată. Și 1.12 pentru Germania. Deci 21 mi se pare... Cum îmi explic eu cota asta? E un dezechilibru foarte mare.

N-am mai văzut cota asta, nu știu, dar nu-mi aduc aminte ca vreodată selecționata noastră să aibă cota asta. Niciodată! CFR a avut cotă 13 cu Roma. Dar să ai 1.12 cu 21, mi s-a părut ceva..." - Ilie Dumitrescu, la Digisport, despre diferența imensă dintre Germania și România.

Numerele pe care tricolorii le vor purta la meciul cu Germania

Cuneyt Cakir (Turcia) va fi arbitrul partidei de la Hamburg. Acesta va fi ajutat de conaţionalii săi Bahattin Duran şi Tarik Ongun, alături de al patrulea oficial Alper Ulusoy, în vreme ce arbitrajul VAR va fi în sarcina lui Abdulkadir Bitigen şi Huseyin Gocek.

Ce spune Christoph Daum, fostul selecționer al României

"Pentru naționala României cel mai important meci va fi cel împotriva Armeniei, finala pentru locul 2. Orice punct împotriva Germaniei va fi un bonus, însă chiar dacă va obține o remiză sau o victorie surprinzătoare la Hamburg, România trebuie să învingă Armenia.

Deci, focusul este mai mult pe meciul cu Armenia, iar împotriva Germaniei este mai mult pentru prestigiu, pentru imagine. Cred în naționala României că va ajunge în play-off" - Christoph Daum pentru gsp.ro.

Problemă de ultim moment: Din păcate, din cauza unor ușoare probleme medicale resimțite pe durata cantonamentului, Ionuț Nedelcearunu va fi apt pentru partida de diseară cu Germania, informează frf.ro.

Cum vede Hansi Flick meciul cu România și ce spune despre tactica aleasă

  • Mirel Rădoi face o treabă foarte bună, joacă ofensiv, încearcă să construiască o echipă care joacă fotbal. Trebuie să punem presiune pe România”.
  • Am mare încredere în Kehrer, poate juca aproape oriunde în defensivă, chiar şi mijlocaş defensiv, unde activa în perioada de la tineret. Îmi place mult, concentrarea şi intensitatea lui mă impresionează.
  • Avem 3 sau 4 variante pe postul pe care joacă Muller, e o provocare pentru titularizare, dar Thomas e un jucător extrem de important pentru noi.
  • E o provocare să explicăm celor care nu sunt titulari alegerile noastre, dar am asigurat mereu o comunicare bună.
  • O victorie cu scorul de 1-0 ar fi un rezultat pe care l-aș primi cu bucurie, sunt 3 puncte, ne ajută la calificare. Vrem să bucurăm suporterii, sunt sigur că va fi un meci frumos" - Hansi Flick

Care sunt criteriile de calificare la CM 2022

Europa trimite 13 naționale la turneul final. Primele 10 echipe calificate vor fi câștigătoarele celor 10 grupe din preliminarii. Mai rămân, așadar 3 locuri disponibile, pentru care vor concura 12 echipe:

10 echipe clasate pe locul 2 în grupele preliminare.

Două echipe – cele mai bune câștigătoare de grupă în Liga Națiunilor 2020/21 care nu s-au clasat pe primele două locuri în preliminariile CM 2022.

Cum arată play-off-ul pentru Mondial

  • Din cele 10 echipe clasate pe locul 2 în grupele preliminare vor fi aleși 6 capi de serie, pe baza punctelor obținute în grupe, excluzând rezultatele cu ultima clasată.
  • Vor fi astfel 6 capi de serie + alte 6 echipe, dintre care două provenind din ierarhia Ligii Națiunilor.
  • Se dispută baraj într-o singură manșă, pe terenul capilor de serie, între aceste 6 echipe și celelalte 6 rămase.
  • Vor rezulta 6 echipe calificate mai departe. Prin tragere la sorți, se vor stabili 3 echipe gazdă și 3 echipe oaspete pentru ultimul baraj, tot într-o singură manșă.

Cum arată clasamentul Grupei J înainte de meciul de vineri seara

1. Germania (13-2 golaveraj) 15 puncte

1. Armenia (7-9) 11

3. România (9-6) 10

4. Macedonia de Nord (11-6) 9

5. Islanda (6-14) 4

6. Liechtenstein (2-15) 1

Lotul de jucători cu care România va aborda meciul cu Germania

PORTARI: Marian Aioani (Farul Constanța, 0/0), Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 0/0), Florin Niță (Sparta Praga/Cehia, 9/0), Andrei Vlad (FCSB, 1/0);

FUNDAȘI: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 19/0), Andrei Burcă (CFR Cluj, 6/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo/Italia, 66/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 12/2), Ionuț Nedelcearu (Crotone/Italia, 18/2), Andrei Rațiu (Huesca/Spania, 2/0), Adrian Rus (Fehervar/Ungaria, 8/0), Alin Toșca (Gaziantep F.K./Turcia, 26/1);

MIJLOCAȘI: Alexandru Albu (FC Rapid 1923, 0/0), Alexandru Cicâldău (Galatasaray/Turcia, 17/2), Andrei Cordea (FCSB, 2/0), Ianis Hagi (Glasgow Rangers/Scoția, 20/1), Răzvan Marin (Cagliari/Italia, 33/2), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K./Turcia, 48/6), Valentin Mihăilă (Parma/Italia, 3/1), Alexandru Mitriță (PAOK/Grecia, 14/2), Olimpiu Moruțan (Galatasaray/Turcia, 0/0), Dragoș Nedelcu (Fortuna Dusseldorf/Germania, 4/0), Nicolae Stanciu (Slavia Praga/Cehia, 50/11);

ATACANȚI: Andrei Ivan (Universitatea Craiova, 9/1), Claudiu Keșeru (FCSB, 44/13), George Pușcaș (Reading/Anglia, 23/8).

Lotul convocat de Hansi Flick

PORTARI: Bernd Leno, Manuel Neuer, Marc-Andre ter Stegen;

FUNDAȘI: Matthias Ginter, Thilo Kehrer, Lukas Klostermann, David Raum, Antonio Rudiger, Nico Schlotterbeck, Niklas Sule;

MIJLOCAȘI/ATACANȚI: Karim Adeyemi, Serge Gnabry, Leon Goretzka, Kai Havertz, Jonas Hofmann, Joshua Kimmich, Thomas Muller, Jamal Musiala, Florian Neuhaus, Marco Reus, Leroy Sane, Timo Werner, Florian Wirtz.

Ce spune selecționerul Mirel Rădoi despre duelul cu Germania

  • "Ca o glumă, să aducă contractul şi-l semnăm! (n.r. - despre faptul că Hansi Flick se mulţumeşte cu 1-0) Evident că pare o partidă în care jucătorii îşi găsesc singuri motivaţia şi sunt foarte multe lucruri de câştigat, dar nu vreau să credem că simpla noastră prezenţă pe teren va facilita o înfrângere la un rezultat cât mai strâns, pentru că se poate întâmpla ceea ce s-a întâmplat cu naţionala Armeniei (n.r. Germania s-a impus cu 6-0).
  • Nu vreau să creadă cineva că mâine seară va fi un meci uşor, sunt sigur de asta, nici jucătorii... Chiar cred că în mintea fiecăruia dintre ei, în momentul în care întâlneşti Germania, mai ales, acum, cu Hansi Flick, cu 12 goluri marcate în trei partide, cu o medie de patru goluri, fără gol primit... Ca să fac o paranteză, echipele care au jucat cu Hansi Flick în momentul de faţă nu au avut nici măcar un corner. Din punctul meu de vedere va fi o partidă destul de dificilă pentru noi, dar sper că în momentul în care vom avea mingea, să încercăm să exploatăm zone pe care le-am văzut libere la ei. Chiar dacă sunt o echipă foarte bună, au şi ei punctele lor slabe. Sunt puţine, într-adevăr, dar sper să reuşim mult mai mult decât au reuşit celelalte echipe.
  • În momentul de faţă, mi-e greu să vă spun care sunt titularii pentru partida de mâine sau pentru partida cu Armenia. Mai avem antrenamentul din seara asta pentru a decide primul 11. Din punctul nostru de vedere, e clar care partidă este mai imporantă, cea care urmează. Asta înseamnă că partida de mâine seară este cea mai importantă pentru noi. Este adevărat că parcursul jocului poate influenţa schimbările. Adică dacă noi mizăm pe anumiţi jucători pentru aceste două partide să le joace pe ambele, atunci, dacă scorul nu va fi favorabil pentru noi, ne putem gândi la anumite schimbări în care jucătorii pe care noi îi avem în plan pentru meciul cu Armenia să putem să-i odihnim. Asta nu înseamnă că mâine seară vom intra doar cu gândul să terminăm meciul, să vedem ce facem cu Armenia.
  • Pentru mâine seară, gândurile noastre sunt să luăm punct sau puncte. E clar că din punct de vedere al posesiei balonului vom avea dificultăţi mâine seară. Mi-aş dori din tot sufletul ca noi să avem măcar 51 la sută posesie, mi-e greu să cred asta. Jucătorii sunt conştienţi, noi suntem conştienţi. Când nu avem posesia, ştim care sunt zonele unde încearcă să vină foarte multe mingi, în spatele apărării noastre, unde sunt jucători care atacă profunzimea, în acelaşi timp câte doi sau trei. Va fi important cum reacţionăm când avem posesia şi când nu o avem, pentru că trecerea de la non-posesie la posesie e de foarte multe ori periculoasă dacă nu o facem cum trebuie. Aşa au fost ocaziile Germaniei în partida cu Armenia, golurile marcate.
  • Germania poate fi învinsă, dar e foarte greu de crezut că se va întâmpla de multe ori într-o singură campanie. Am revăzut partida (n.r. Germania - Macedonia de Nord, scor 1-2), rezultatul nu este corect, nici normal, dar se poate întâmpla. Singurul lucru pe care l-a făcut foarte, foarte bine Macedonia a fost tranziţia pozitivă, care le-a pus numeroase probleme. Sper ca mâine seară să câştigăm punct sau puncte, chiar dacă jocul nu va fi unul spectaculos din partea noastră, deoarece ne va limita şi adversarul.
  • Despre locul 1 în grupă: Asta depinde foarte mult de rezultatul de mâine seară. Ne putem lega de locul 1 numai dacă putem să câştigăm mâine seară, altfel este misiune imposibilă.
  • Despre Karim Adeyemi, jucător german cu mamă română: Din informaţiile pe care le am, s-a încercat să se ia legătura cu el. Nu ştiu dacă este adevărat, dar din ce am auzit, el ar fi refuzat (n.r. - să joace pentru România). S-ar fi ajuns nu foarte aproape, dar cineva, nu ştiu dacă din familie sau din jurul lui, ar fi refuzat. Din punctul ăsta de vedere, de când sunt eu, sunt şapte cazuri în care diverşi jucători au refuzat să vină, din Austria, Germania, doar pentru că erau deja selecţionaţi la U16, U17 sau U18 în alte naţionale şi au refuzat să vină la naţionala României. Un jucător a vrut să vină la U21, dar după ce a refuzat să vină la U17 şi U18, şi eu am refuzat să mai vină la naţionala de tineret" - Mirel Rădoi

Imagini de la ultimul antrenament al tricolorilor înainte de marele meci cu Germania.

România va evolua în tricou galben, șort alb și jambiere galbene. Tricolorii vor utiliza astfel echipamentul de bază în fața liderilor grupei, relatează frf.ro.