Fostul vicepreședinte al UEFA, după ce ultrașii lui Șahtior au vandalizat steaua lui Mircea Lucescu: "Niște proști!"

de Silviu Dumitru     HotNews.ro
Marţi, 5 octombrie 2021, 19:23 Sport | Fotbal


Grigoriy Surkis
Foto: Uefa.com
​Grigoriy Surkis, fost vicepreşedinte al UEFA şi fratele patronului echipei Dinamo Kiev, Igor Surkis, i-a catalogat drept "proşti" pe ultrașii echipei Şahtior care au vandalizat steaua lui Mircea Lucescu de pe Aleea Celebrităţilor de la stadionul din Doneţk.

"Nici nu vreau să comentez astfel de lucruri care sunt lipsite de respect faţă de o persoană cu părul alb, care a adus mari servicii fotbalului ucrainean. Indiferent dacă a antrenat pe Şahtior sau pe Dinamo, într-o ţară democratică această tranziţie ar fi percepută complet diferit. Dacă astăzi aşa îşi arată lipsa de respect faţă de Mister, tot ce se poate spune despre aceşti oameni este că sunt proşti. Asta este tot", a spus Surkis, fost preşedinte al federaţiei de la Kiev, potrivit presei ucrainene.

Ultrașii echipei Şahtior au vandalizat steaua care îi este dedicată lui Mircea Lucescu pe Aleea Celebrităţilor de la Donbass Arena din Doneţk.

În urmă cu câteva zile, persoane necunoscute au turnat vopsea albastră, culoarea echipei Dinamo Kiev, peste steaua cu numele antrenorului român, ca un semn al trădării acestuia.

Nemulţumirea fanilor echipei Şahtior, pe care Lucescu a pregătit-o mulţi ani înainte să ajungă la rivala din Kiev, are legătură cu un gest considerat nesportiv comis de antrenorul român după Supercupa Ucrainei.

Dinamo Kiev a pierdut clar meciul de săptămâna trecută, scor 0-3, iar la festivitatea de premiere, învingătorii, jucătorii formaţiei din Doneţk, au format un "coridor de onoare" prin care au trecut învinşii. Lucescu nu a vrut să respecte tradiţia şi a refuzat să treacă printre fotbaliştii Şahtiorului.

Întrebat de ce a refuzat să dea curs acestei manifestări de fair-play, românul a răspuns: "Nu este nimic de comentat. La vârsta mea, nu mai trec pe coridoarele pe care le fac copiii. Sunt imun la săgeţile care se trag asupra mea. Cei care trag săgeţi asupra mea pot merge la Doneţk pentru a vedea Aleea Celebrităţilor, muzeul Şahtiorului. Este uşor să conduci o echipă atunci când există un preşedinte precum Rinat Ahmetov. Când face totul pentru ca echipa să joace, nu se simte niciun obstacol. Mie mi-a fost mai greu când am venit în 2004. Acestea sunt amintirile mele, sentimentele mele. Şi nu mai comentez".

În urmă cu mai mulţi ani, echipa Şahtior a fost obligată să părăsească oraşul Doneţk, aflat în zona ocupată de separatiştii proruşi. Formaţia antrenată acum de italianul Roberto de Zerbi îşi dispută meciurile de pe teren propriu la Kiev, la fel ca Dinamo.

Citește și: FOTO Mircea Lucescu nu a fost iertat - Mesajul dur afișat de fanii lui Șahtior Donețk








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2056 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by