​Mircea Lucescu nu a scăpat de criticile fanilor nici la ultimul derbi dintre Dinamo Kiev și Șahtior Donețk. Tehnicianul român a primit un mesaj dur din partea fanilor "minerilor", aceștia nereușind să treacă peste episodul trădării petrecut în vara anului trecut.

Mircea LucescuFoto: Ukrinform / Shutterstock Editorial / Profimedia

Mircea Lucescu a petrecut 12 ani frumoși la Donețk, perioadă în care a cucerit opt titluri de campion al Ucrainei, 13 cupe și un trofeu al Europa League.

În iulie 2020, antrenorul român a semnat pentru marea rivală Dinamo Kiev, grupare alături de care a câștigat "tripla" sezonul trecut (campionat, cupă, Supercupă).

La meciul de duminică din campionatul Ucrainei (încheiat 0-0), fanii celor de la Șahtior Donețk au afișat un mesaj: "Lucescu, Iuda Iscarioteanul".

Cu doar câteva zile înainte, steaua pe care Mircea Lucescu o are în apropierea stadionului din Donețk a fost vandalizată.