Cristiano Ronaldo este arhicunoscut pentru stilul său de viață sănătos. La o conferință de presă premergătoare Euro 2020, portughezul îndepărta două sticle de Coca-Cola de pe masă, ridicând apa. Transferat la Manchester United în această vară, lusitanul și-a făcut toată echipa să refuze desertul la o masă.

HotNews.roFoto: Hotnews

Portarul Lee Grant, jucător la Manchester United, a dezvăluit recent că după venirea pe Old Trafford a lui Cristiano Ronaldo, la o cină organizată într-o vineri, niciun membru al echipei nu a mâncat desert.

Coechipierii l-au văzut pe Cristiano Ronaldo și dieta sa fără cusur și au decis să refuze și ei desertul într-o zi de vineri, când li se permit dulciuri.

"Când terminăm cina vineri, ni se mai aduc deserturi drept recompensă după o lungă săptămână de antrenamente. Avem, de obicei, plăcintă cu mere, budincă și tartă cu ciocolată și puțină frișcă. Vă spun, nimeni nu s-a atins de ele. Ronaldo avea în farfurii quinoa, avocado și ouă fierte. Nimeni nu a îndrăznit să ia vreunul dintre deserturi", a dezvăluit Lee Grant.

Troy Deeney, care joacă pentru Birmingham în Championship, susține că dacă l-ar fi văzut pe Ronaldo mâncând cel mai stupid fel de mâncare înainte de meci, i-ar fi urmat exemplul. Acest aspect scoate în evidență ce impact are un jucător precum Cristiano pentru restul fotbaliștilor, potrivit Dailymail.

Înainte de debutul la Euro 2020, Cristiano Ronaldo a observat două sticle de Coca-Cola pe masă la conferința de presă, îndepărtându-le rapid din fața sa și ridicând mândru o sticlă de apă.

Ronaldo nu a putut face mai mult pentru Manchester United (deși a marcat un gol) miercuri, "diavolii" fiind învinși de Young Boys Berna la debutul în grupele Ligii Campionilor.

Meniul lui Cristiano Ronaldo:

Micul dejun: Brânză și șuncă, iaurt slab în grăsimi

Brunch: Pui și salată

Prânz: Ton, măsline, ou și roșii

Gustare: Un fruct, pâine prăjită și avocado

Prima masă de seară: Pește-spadă și salată

A doua masă de seară: Friptură și calamar