Dan Petrescu, ​antrenorul echipei CFR Cluj, a declarat joi seară, după înfrângerea din meciul cu Jablonec, scor 0-1, că el nu poate avea un impact foarte rapid asupra echipei şi că încearcă să repare ce a făcut greșit Marius Șumudică, cel pe care l-a înlocuit pe banca ardelenilor.

HotNews.roFoto: Hotnews

Dan Petrescu, după Jablonec vs CFR Cluj 1-0:

"Echipa a început excelent, dominam, jucam bine, dar a venit acel gol. Chiar nu înțeleg ce a fost acolo, trebuie să revăd. Când iei roșu, penalty, nu e ușor. Echipa a reacționat bine în 10, nu mai țin minte vreo ocazie a lor. Am avut noi două ocazii. Din păcate, norocul nu pot să-l antrenez. Nu am ce să le reproșez jucătorilor.

Jablonec a fost mai bine fizic, au câștigat toate duelurile. Eu aleg tot timpul jucătorii cu forță. Anul ăsta nu am fost la CFR să fac lotul, din păcate. Se vede că suferim din toate punctele de vedere, dar repriza a doua ne dă speranțe. N-avem mult timp, n-avem soluții, nici nu puteam face a cincea schimbare. Mai aveam doar copii. Îmi pare rău pentru Costache și Bouhenna, meritau golul.

Vom ajunge la 5 dimineața la București, luni vom avea un meci greu cu Craiova. Nu știu cum se vor recupera băieții, au dat tot ce au avut pe teren și iar suntem sub presiune. Debeljuh și Omrani sunt accidentați. Alți atacanți nu avem, bine că au jucat. Sper să poată juca cu Craiova. O să vedem cu cine jucăm. Dacă nu pot ei, poate vom juca cu un fundaș central. N-am putut să antrenez echipa deloc pentru că mereu apar accidentări.

O să vedeți când vor juca acasă și cu celelalte echipe. Mai au 2 meciuri, sigur vor câștiga. În campionat poate au neglijat puțin, dar campionatul Cehiei e foarte bun și sigur e peste al României. Slavia Praga e alt nivel, e echipă de Champions League. Ei sunt echipă de Conference League. Ăsta e fotbalul ceh, au trei echipe în Europa. Noi avem doar una în Europa. Ăsta e nivelul. Trebuie să mergem mai sus, dar pentru asta trebuie să muncim mai mult.

Am avut ghinion în aceste două meciuri (n.r - Botoșani și Jablonec), cu adversari foarte puternici. Nu pot fi judecat. N-am început eu pregătirea, n-am pregătit transferurile. Eu am venit să ajut. E imposibil să am un impact rapid. Edi Iordănescu a pierdut primul meci 4-1, apoi egal, iar abia apoi victorie. Reghecampf, de când e la Craiova, a avut rezultatele pe care le-a avut. Nu pot avea un impact imediat. Eu acum încerc să repar ce a fost făcut greșit înainte.

Ne interesează ce facem noi. Degeaba au făcut ăia egal dacă noi pierdem. Avem foarte multe probleme de lot, sper să ieșim vii din meciurile astea, să avem jucători, să am și eu soluții. Fără noroc n-ai nicio șansă. Alibec va fi refăcut abia după meciurile echipelor naționale. Restul jucătorilor, posibil în 7-10 zile. Chiar dacă își revin, nu pot avea un impact rapid.

Mie mi-a plăcut Culio, l-am scos pentru că jucam în 10. Altfel, nu-l scoteam. A trebuit să fac ceva, să avem echilibru. La Botoșani parcă n-a jucat așa bine, dar astăzi da", a spus Petrescu, la Pro X.

Formaţia CFR Cluj a fost învinsă, joi seară, în deplasare, cu scorul de 1-0, de echipa Jablonec, într-un meci din prima etapă a grupei D a Conference League.

Golul a fost marcat de Pilar, în minutul 52, dintr-un penalti acordat după ce Camora a comis un henţ în careu. După faza care a precedat penaltiul, Camora a primit cartonaş roşu (’50).