Lewis Hamilton a fost aproape de o tragedie la Monza, în MP al Italiei, după ce monopostul lui Max Verstappen s-a urcat pur și simplu peste cel al britanicului în cadrul unui accident.

Hamilton si Verstappen, accident la MonzaFoto: f1.com

În timpul Marelui Premiu de la Monza (în turul 26 al cursei), monopostul lui Max Verstappen s-a suit efectiv pe cel al lui Lewis Hamilton, britanicul fiind salvat de halo (componentă de protecție a piloților din F1).

“Mă simt foarte norocos. Slavă Domnului că există elementul halo, care m-a salvat şi mi-a salvat gâtul. Sunt foarte recunoscător că încă sunt aici. Mă simt incredibil de binecuvântat că cineva m-a vegheat astăzi.

Nu cred că am mai fost lovit în cap de o maşină. Este un mare şoc pentru mine. Ne asumăm riscuri şi doar atunci când trăieşti aşa ceva îţi dai seama cât de fragili suntem cu toţii”, a declarat Lewis Hamilton.

FIA a anchetat accidentul de la Monza, iar Verstappen a fost găsit vinovat de cele întâmplate.

Astfel, forul mondial a precizat că pilotul olandez al celor de la RedBull a primit o penalizare de trei poziții pentru următorul Grand Prix, Marele Premiu al Rusiei de pe 26 septembrie.

Australianul Daniel Ricciardo (McLaren) a cucerit MP al Italiei, urmat de colegul său Lando Norris și Valtteri Bottas (Mercedes). În urma accidentului, Hamilton și Verstappen au fost nevoiți să abandoneze.