​FIFA şi sindicatul FIFPro au trimis mesaje mai multor guverne, cerând ajutorul acestora pentru evacuarea jucătoarelor de fotbal din Afganistan, relatează bbc.com.

FIFAFoto: fifa.com

FIFPro a precizat în social media că în ultimele zile a discutat cu guverne "pentru stabilirea unui plan de evacuare pentru sportivii în cazul cărora există riscuri".

Sindicatul a menţionat că îşi doreşte să facă astfel încât cât mai mulţi oameni să ajungă să fie în siguranţă şi a precizat că este îngrijorat pentru persoanele din sport care au pledat în Afganistan pentru drepturile omului, scrie News.ro.

De când puterea a fost preluată de talibani, sportivele din Afganistan se tem pentru siguranţa lor. În această săptămână, Khalida Popal, fost căpitan al naţionalei de fotbal feminin a Afganistanului, şi Shabnam Mobarez, actualul căpitan, ambele aflate în afara ţării, au lansat un apel pentru ca restul jucătoarelor să fie ajutate.

Popal, care le-a îndemnat pe jucătoare să dea foc echipamentelor şi să îşi şteargă conturile de social media, a declarat că se teme pentru "toate acele femei care au rămas singure, fără protecţie şi siguranţă, şi care au fost foarte vocale, foarte active, care au folosit fotbalul ca metodă de activism".