PSG, cele mai mari salarii din lume după venirea lui Lionel Messi - Cum păcălesc parizienii regula fair-play-ului financiar

de Silviu Dumitru     HotNews.ro
Marţi, 10 august 2021, 18:50 Sport | Fotbal


Lionel Messi, jucatorul lui PSG
Foto: captura lequipe.fr
Venirea lui Lionel Messi duce masa salarială a clubului PSG la o valoare de 302 milioane de euro, cea mai mare de pe planetă, din toate sporturile, potrivit publicaţiei Daily Mail. Aceasta ar mai putea creşte, dacă starul francez Kylian Mbappe îşi va prelungi contractul, în această vară.

Messi a sosit, marţi, la Paris şi va efectua în cursul serii vizita medicală, apoi va semna contractul, valabil doi ani, cu posibilitatea unui an suplimentar şi cu 35 de milioane de euro salariu anual, iar miercuri va fi prezentat într-o conferinţă de presă.

Cu 250 de milioane de euro, respectiv 237 milioane de euro, cluburile Real Madrid şi Manchester United sunt la mare distanţă de parizieni.

Din afara fotbalului, cea mai mare masă salarială o are clubul de baseball Los Angeles Dodgers, 228 de milioane de euro.

Cu toate acestea, PSG, club patronat de un grup de investiţii deţinut de statul Qatar, nu riscă să încalce regula fair-play-ului financiar, adoptată, în 2010, de UEFA.

Aceasta regulă are ca scop "îmbunătăţirea sănătăţii financiare generale a fotbalului european la nivel de cluburi".

Concret, de la aplicarea acestei reguli, în 2011, cluburile care participă la competiţiile europene trebuie să dovedească la UEFA câteva lucruri. În primul rând, să demonstreze că gruparea nu are restanţe la plăţile către alte cluburi, către jucătorii lor şi către autorităţile fiscale. În plus, cluburile nu ar trebui să cheltuiască mai mulţi bani decât câştigă.

Cu toate acestea, pot fi înregistrate pierderi, dar trebuie oferite unele garanţii financiare. În cazul nerespectării fair-play-ului financiar, cluburile riscă de la un simplu avertisment până la excluderea din competiţiile europene, trecând prin deducerea unui număr de puncte şi prin interdicţia de a transfera jucători.

Potrivit Transfermarkt, în cinci sezoane, clubul francez a cheltuit aproape 698 de milioane de euro pe transferuri, iar 76 de milioane au fost cheltuite doar în această vară, cu sosirea lui Hakimi şi transferul final al lui Danilo Perreira.

Transferul lui Messi este considerat "gratuit", precum cele ale lui Georginio Wijnaldum, Gianluigi Donnarumma şi Sergio Ramos. Aceşti trei jucători vor încasa salarii în valoare totală de 35 de milioane de euro, cât Messi.

În prezent, fair-play-ul financiar nu se aplică cu adevărat. Din cauza pandemiei de coronavirus, UEFA şi-a adaptat reglementările privind echilibrul financiar. Instanţa de control financiar al cluburilor şi-a redus controlul de supraveghere, eşalonând perioada de supraveghere şi ţinând seama de pierderile legate de covid.

Paradoxal, coronavirusul ajută clubul parizian să poată cheltui mai mult şi să împartă cheltuielile pe mai mulţi ani, scrie lefigaro.fr.

Prin urmare, verificarea bilanţurilor anuale ale PSG se va efectua ulterior. Pierderile vor trebui compensate în viitor după găsirea mai multor soluţii, sponsorizare, vânzarea tricourilor şi vânzarea biletelor, dacă virusul dispare treptat din peisaj.

Revenind la masa salarială, până în această vară, FC Barcelona era lider, cu 281 de milioane de euro. Problema catalanilor nu este faţă de UEFA, ci faţă de propria ligă profesionistă, LaLiga, ale cărei reguli financiare, votate de toate cluburile, sunt încă încălcate de Barca şi după plecarea lui Messi, din cauza pierderilor mari înregistrate în ultima perioadă, scrie News.ro.

S-ar putea să te intereseze și:








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















5944 vizualizari

  • +4 (4 voturi)    
    L au (Marţi, 10 august 2021, 20:23)

    Costi888 [utilizator]

    Inmatriculat pe messi in Bulgaria :))


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by