​Marius Şumudică a ţinut, joi, o conferinţă-monolog în care s-a lăudat cu performanţele pe care le-a înregistrat în cele nouă meciuri ca antrenor al echipei CFR Cluj şi i-a ironizat pe conducătorii rivalelor (campioana României este singura formație din țară care încă evoluează în competițiile europene) şi pe cei care îl critică.

Foto:

"Eu am spus că nici nu mi-am permis să cer conducerii să amâne vreun joc. Ne-am dorit ca jocul cu Farul Constanţa, pe care îl vom disputa acasă, să-l amânăm o singură zi, de vineri pentru sâmbătă, având în vedere că ne întorceam de la Berna. Şi ne-a fost refuzată această cerere. Atunci cum să mă gândesc să amân jocul (n.r. - cu CS Mioveni), dacă eu nu am putut să-l duc 24 de ore mai târziu. Dar ăştia suntem, suntem puternici, suntem CFR Cluj, suntem o echipă puternică, o echipă râvnită, o echipă care deranjează, şi o spun franc, o echipă pe care adversarii îşi doresc să o prindă în cel mai slab moment. Eu voi încerca să le dau această oportunitate.

De când sunt aici, din nouă meciuri am pierdut doar unul, la Banja Luka. Ah, ok, am terminat 0-0 în Supercupă şi am pierdut la babilonia aia, la penaltiuri. În rest, cu mine antrenor, CFR Cluj are un bilanţ destul de pozitiv. Şi cred că foarte multă lume şi-ar dori să fie în locul meu aici, foarte multă lume şi-ar dori să fie în locul jucătorilor în cabină sau în locul conducătorilor.

Deci CFR Cluj este singura echipă în momentul de faţă care joacă cu turul 3 pe masă, cu şanse de a accede în play-off-ul de Champions League, de la 0-0. Noi am jucat practic o repriză, noi mergem la Berna să ne calificăm, noi nu mergem la Berna ca victime, ne-am dus şi ne calcă Berna în picioare. Ok, se poate întâmpla, dar eu niciodată nu voi transmite jucătorilor acest mesaj. Eu mă duc la Berna să mă calific. Dacă voi putea, bine, dacă vor fi mai buni ca noi, ok.

Toată lumea a făcut aşa o tragedie după meciul ăsta. Eu sunt mândru de ceea ce au realizat jucătorii. Noi suntem pe primul loc, suntem la 90 de minute de play-off-ul Champions League, iar celelalte echipe, scuzaţi-mă, marţea şi miercurea se uită la televizor şi stau şi comentează. Ei se uită la televizor şi văd CFR, CFR, CFR... Se uită şi aud, aud, nu le convine, îi deranjează şi încearcă să...

Citeam că Denis Alibec este gata să intre la Berna, nişte prostii mai mari... Denis Alibec nu va putea intra pe teren în următoarele zece zile, deci nu îl avem la Berna. Nişte prostii cu care fiecare vine să destabilizeze acest club.

Măi, oameni buni, înţelegeţi încă o dată! CFR-ul e o echipă extrem de puternică. Au un antrenor care are, cred, destulă experienţă, care am câştigat trofee la viaţa mea, am antrenat trei ani în Turcia, unde am fost declarat antrenorul anului. Anul trecut am fost antrenorul anului în Turcia, deci eu când activam acolo am fost ales antrenorul anului în condiţiile în care eram singurul străin din prima ligă din Turcia şi am venit cu inima deschisă la CFR să fac ceva.

Young Boys Berna, care este o echipă mult mai titrată decât noi, în momentul de faţă, nu şi-a creat nicio situaţie clară de a marca. E adevărat că nici noi nu am pus probleme. Dar din punct de vedere tactic, i-am închis perfect. Nu este uşor să-i dai pe Basel la o parte în ultimii patru ani, Basel care erau an de an în Champions League, în grupele Champions League.

Să-şi aducă aminte toţi cunoscătorii ăştia de fotbal din România şi să nu mai vorbească urât de CFR. Să-l atace pe Şumudică dacă vor, dar să nu mai vorbească urât de club şi de jucătorii mei. Aceşti jucători şi-au dat viaţa pe teren şi au demonstrat, au fost egalii unei echipe care domină campioantul. Ştiţi cine este Elveţia, oameni buni? Elveţia este echipa care a scos Franţa la Campionatul European. Care a pierdut de la Spania la loviturile de departajare, dacă nu mă înşel. Şi noi cine suntem, România? Păi ne-a bătut Armenia. Şi atunci ce comparăm?

Îi dau dreptate lui Andrei Vochin care a spus <Şumudică cu Loganul prin Europa>. O să încerc să transform acest Logan într-o maşină mai performantă la Berna. Voi vedea dacă voi putea. Dar, deocamdată, Loganul rezistă! Faţă de alţii, care în primul tur au fost cu Tico. Pe Denis sperăm să-l avem fie în play-off-ul de Champions League, fie în cel de Europa League", a declarat Șumudică.

Şumudică a vorbit despre popularitatea de care se bucură la Cluj Napoca şi promite că echipa ardeleană va câştiga şi sezonul acesta campioantul, transmite News.ro.

"Am rămas surprins... Îmi spuneau jucătorii care au rămas aici că, atunci când mergeau pe stradă, li se făceau numai semne obscene. De vreo patru ani de zile îmi spun că s-au schimbat... De fiecare dată când mergem cu maşina, toată lumea ne face cu mâna, toată lumea ne aplaudă.

Ce înseamnă recunoştinţa asta? Înseamnă valoarea jucătorilor. Ieri am ieşit să mă plimb. Am vrut să-mi fac paşii, că vreau să mai dau jos din burtică. Şi am făzcut 10.000 de paşi, m-am plimbat, am plecat de la hotel, am făcut 5.000 de metri şi m-am întors 5.000 de metri. Credeţi-mă că mă claxonau oamenii pe stradă, se opreau să facă poze cu mine. A trecut un troleu, am crezut că a fost ăla care m-a lovit, dar nu era. Mi-a făcut cu mâna, după care parcă s-au vorbit prin staţie, fiecare troleu care trecea în direcţia în care mergeam eu, mă salutau şi mă claxonau. Asta înseamnă recunoştinţă, înseamnă valoare.

Eu mă simt extraordinar la Cluj. Îi deranjează, şi pe cei de la Bucureşti, şi pe cei de peste tot, să nu le mai dau nume. Îi deranjează. Patru ani să iei campionatul la rând... Şi îl luăm şi pe al cincilea, ţineţi minte ce vă spun eu acum! Vă promit acum, deci CFR-ul ia campionatul şi anul acesta! Şi îl vom lua la pas. O să vedeţi! Mai vorbim. Luăm şi campioantul şi dacă rămânem în Conference League, joi, vineri, să se uite la televizor când vom întâlni echipe puternice şi să aplaude, că merită să fim aplaudaţi! Dar eu cred că ne vom duce mai sus de Conference League", a afirmat Şumudică.

Meciul CS Mioveni - CFR Cluj va avea loc, vineri, de la ora 21.30, în etapa a IV-a a Ligii I.