Leo Grozavu, după ce Sepsi a fost eliminată de Spartak Trnava: "Nu am ce să le reproşez jucătorilor"

Leo Grozavu, ​antrenorul echipei Sepsi Sfântu Gheorghe, a declarat joi seară, după eliminarea din Conference League, că este mulţumit şi mândru de felul în care au luptat jucătorii săi.

Leo GrozavuFoto: Facebook - Sepsi OSK

"A fost o partidă intensă, cel puţin ca luptă. Vreau să îmi felicit jucătorii pentru efortul depus, pentru încercările pe care le-au făcut ca să învingă un adversar care din punct de vedere fizic ştiam că este în momentul de faţă peste noi. Am primit gol total nemeritat. Am depus mult efort.

Mulţumit de modul cum au luptat toţi băieţii. Nu am ce să le reproşez. La penaltiuri e chestie de inspiraţie, stăpânire de sine... Se vede că n-avem experienţa Europei. Chiar dacă ieşim, suntem cu capul sus şi le-am transmis şi băieţilor, n-au de ce să fie supăraţi, eu sunt mândru de cum s-au luptat astăzi pe teren.

Am pierdut după 120 de minute cu o echipă mai proaspătă decât noi. Iar subţirimea lotului nostru e clar că şi-a spus cuvântul", a spus Grozavu în conferinţa de presă de după meci.

El a menţionat că Sepsi are nevoie de întăriri: "Avem nevoie ca să ducem competiţiile la nivel bun de mai mulţi jucători. Din păcate atât s-a putut în momentul ăsta. Nu vreau să reproşez ceva cuiva".

Formaţia Sepsi Sfântu Gheorghe a fost eliminată, joi seară, în turul doi preliminar al Conference League, fiind învinsă de echipa din Slovacia Spartak Trnava, scor 4-3 la loviturile de departajare, în meciul retur, disputat pe teren propriu, scrie News.ro.

În tur, scorul a fost 0-0.

În minutul 116, de la Spartak Trnava a fost eliminat Gric, el primind al doilea cartonaş galben. A primit al doilea cartonaş galben şi a fost eliminat şi Fofana de la Sepsi, în minutul 120+2.

La finalul prelungirilor, scorul era 1-1, golurile fiind marcate de Fofana ’29 pentru gazde şi Boateng ’67 pentru oaspeţi.

La loviturile de departajare, pentru Sepsi au marcat Bojic, Ştefănescu, Tincu. Au ratat Achahbar şi Rep.

Pentru Spartak Trnava au marcat Prochazka, Savvidis, Ivan şi Ristovski.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Ce blaturi a făcut Lucescu?   Il Luce insistă că, în anii ‘80,   Dinamo a „trântit” doar două meciuri , și acelea din cauza unor presiuni politice
Superliga
11:00
Ce blaturi a făcut Lucescu? Il Luce insistă că, în anii ‘80, Dinamo a „trântit” doar două meciuri, și acelea din cauza unor presiuni politice
Citește mai mult

Fotbal Club Suporteri FCSB   Cu tot cu încasările de la meciul cu Craiova,   FCSB atinge un nivel incredibil  de venituri de la spectatori în acest sezon
Superliga
11:08

„Ultimul meu meci”  Încă un jucător   își ia adio de la Dinamo , după Răzvan Patriche: „Vreau să le mulțumesc suporterilor”
Superliga
12:05
„Ultimul meu meci” Încă un jucător își ia adio de la Dinamo, după Răzvan Patriche: „Vreau să le mulțumesc suporterilor”

„Are toată admirația mea”   Mihaela Buzărnescu,   mesaj pro-european  prin care îndeamnă românii să voteze
Diverse
11:14

Știri ultima oră
12:05
„Ultimul meu meci” Încă un jucător își ia adio de la Dinamo, după Răzvan Patriche: „Vreau să le mulțumesc suporterilor”
„Ultimul meu meci” Încă un jucător își ia adio de la Dinamo , după Răzvan Patriche: „Vreau să le mulțumesc suporterilor”
11:08
Fotbal Club Suporteri FCSB Cu tot cu încasările de la meciul cu Craiova, FCSB atinge un nivel incredibil de venituri de la spectatori în acest sezon
Fotbal Club Suporteri FCSB  Cu tot cu încasările de la meciul cu Craiova, FCSB atinge un nivel incredibil de venituri de la spectatori în acest sezon
11:00
Ce blaturi a făcut Lucescu? Il Luce insistă că, în anii ‘80, Dinamo a „trântit” doar două meciuri, și acelea din cauza unor presiuni politice
Ce blaturi a făcut Lucescu?  Il Luce insistă că, în anii ‘80, Dinamo a „trântit” doar două meciuri , și acelea din cauza unor presiuni politice
11:32
„E fantastic, are acea liniște” Fotbalistul lui Dinamo pe care Sabău l-ar transfera pentru a câștiga titlul cu U Cluj

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Mirel și morile de vânt

Radu Naum: Mirel și morile de vânt

Radu Naum: Mirel și morile de vânt
Unde începe și unde se termină frica

Dan Udrea: Unde începe și unde se termină frica

Istvan Kovacs,  mai bun decât Premier League

Theodor Jumătate: Istvan Kovacs, mai bun decât Premier League

Budapest - Bucharest

Cristian Tudor Popescu: Budapest - Bucharest

Cristian Tudor Popescu: Budapest <span>-</span> Bucharest
Trebuie schimbate  regulile din play-off. E bătaie de joc!

Dan Udrea: Trebuie schimbate regulile din play-off. E bătaie de joc!

Dan Udrea: Trebuie schimbate regulile din <span>play-off.</span> E bătaie de joc!
Drăgușin și Hagi ar fi meritat finala

Theodor Jumătate: Drăgușin și Hagi ar fi meritat finala

Habemus  arbitru de finală?

Cristian Geambașu: Habemus arbitru de finală?

Dezbaterea:  fără sport, dar cu ultrași

Dan Udrea: Dezbaterea: fără sport, dar cu ultrași

Donnarumma le poate împlini visul

Theodor Jumătate: Donnarumma le poate împlini visul

Stadioanele din  Liga Campionilor Deficitului

Radu Naum: Stadioanele din Liga Campionilor Deficitului

La Milano au cântat arbitrii

La Milano au cântat arbitrii

: La Milano au cântat arbitrii
Cei cu lecția  învățată

Cristian Geambașu: Cei cu lecția învățată

Inzaghi,  nebunul fotbalului

Theodor Jumătate: Inzaghi, nebunul fotbalului

Imaginile șocante din  România reală

Dan Udrea: Imaginile șocante din România reală

Campionii și încasatorii

Cristian Geambașu: Campionii și încasatorii

Oftica lui Rădoi

Silviu Tudor Samuilă: Oftica lui Rădoi

Silviu Tudor Samuilă: Oftica lui Rădoi
Simion și Becali sunt modele de succes în România de azi

Dan Udrea: Simion și Becali sunt modele de succes în România de azi

Până la moarte!?

Cristian Geambașu: Până la moarte!?

Cristian Geambașu: Până la moarte!?
Bau Bau și copiii buni

Radu Naum: Bau Bau și copiii buni

Radu Naum: Bau Bau și copiii buni
Lecția olandeză

Cristian Geambașu: Lecția olandeză

Cristian Geambașu: Lecția olandeză
Top stiri din sport
„Dinamo, protejată? Niciodată!”   Lucescu, declarații tari despre   rivalitatea Steaua - Dinamo  din anii 80. „Arătați-mi un singur meci în care noi am fost ajutați!”
Superliga
15.05

Panică la Espanyol - Barcelona    O mașină a intrat în mulțime , lângă stadion: arbitrul a întrerupt temporar meciul
Campionate
15.05
Panică la Espanyol - Barcelona O mașină a intrat în mulțime, lângă stadion: arbitrul a întrerupt temporar meciul
Citește mai mult
Panică la Espanyol - Barcelona O mașină a intrat în mulțime , lângă stadion: arbitrul a întrerupt temporar meciul
Cum va sărbători FCSB    Mihai Stoica  a anunțat surpriza de la pauză: „Va fi un moment special”
Superliga
15.05
Cum va sărbători FCSB Mihai Stoica a anunțat surpriza de la pauză: „Va fi un moment special”
Citește mai mult
Cum va sărbători FCSB Mihai Stoica a anunțat surpriza de la pauză: „Va fi un moment special”
Contribuție majoră     Câți bani au dat fanii dinamoviști  în cel mai greu moment al clubului + Noul proiect în care se va implica DDB
Superliga
09:00

Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei?
Sondaj
16.05

Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei?

Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei României?

Florin Niță %
Horațiu Moldovan %
Ștefan Târnovanu %
Ionuț Radu %
Răzvan Sava %