Leo Grozavu, ​antrenorul echipei Sepsi Sfântu Gheorghe, a declarat joi seară, după eliminarea din Conference League, că este mulţumit şi mândru de felul în care au luptat jucătorii săi.

Leo GrozavuFoto: Facebook - Sepsi OSK

"A fost o partidă intensă, cel puţin ca luptă. Vreau să îmi felicit jucătorii pentru efortul depus, pentru încercările pe care le-au făcut ca să învingă un adversar care din punct de vedere fizic ştiam că este în momentul de faţă peste noi. Am primit gol total nemeritat. Am depus mult efort.

Mulţumit de modul cum au luptat toţi băieţii. Nu am ce să le reproşez. La penaltiuri e chestie de inspiraţie, stăpânire de sine... Se vede că n-avem experienţa Europei. Chiar dacă ieşim, suntem cu capul sus şi le-am transmis şi băieţilor, n-au de ce să fie supăraţi, eu sunt mândru de cum s-au luptat astăzi pe teren.

Am pierdut după 120 de minute cu o echipă mai proaspătă decât noi. Iar subţirimea lotului nostru e clar că şi-a spus cuvântul", a spus Grozavu în conferinţa de presă de după meci.

El a menţionat că Sepsi are nevoie de întăriri: "Avem nevoie ca să ducem competiţiile la nivel bun de mai mulţi jucători. Din păcate atât s-a putut în momentul ăsta. Nu vreau să reproşez ceva cuiva".

Formaţia Sepsi Sfântu Gheorghe a fost eliminată, joi seară, în turul doi preliminar al Conference League, fiind învinsă de echipa din Slovacia Spartak Trnava, scor 4-3 la loviturile de departajare, în meciul retur, disputat pe teren propriu, scrie News.ro.

În tur, scorul a fost 0-0.

În minutul 116, de la Spartak Trnava a fost eliminat Gric, el primind al doilea cartonaş galben. A primit al doilea cartonaş galben şi a fost eliminat şi Fofana de la Sepsi, în minutul 120+2.

La finalul prelungirilor, scorul era 1-1, golurile fiind marcate de Fofana ’29 pentru gazde şi Boateng ’67 pentru oaspeţi.

La loviturile de departajare, pentru Sepsi au marcat Bojic, Ştefănescu, Tincu. Au ratat Achahbar şi Rep.

Pentru Spartak Trnava au marcat Prochazka, Savvidis, Ivan şi Ristovski.