​Paris Saint-Germain a anunțat, miercuri, transferul portarului Gianluigi Donnarumma. Italianul a semnat un contract valabil până în 2026.

HotNews.roFoto: Hotnews

Jucătorul de 22 de ani a semnat din postura de jucător liber de contract, contractul său cu AC Milan expirând la 30 iunie.

Campion european cu Italia, Donnarumma a fost desemnat jucătorul Euro 2020, scrie News.ro.

Donnarumma și-a luat la revedere de la fanii echipei AC Milan, marți, printr-o postare pe rețelele de socializare: "Anumite alegeri sunt dificile, dar fac parte din creşterea unui om. Am venit la AC Milan când eram puţin mai mult decât un copil, am purtat acest tricou timp de opt ani cu mândrie, ne-am luptat, am suferit, am câştigat, am plâns cu colegii mei, cu antrenorii, toţi cei care au făcut şi fac parte din club. Îi urez Milanului totate succesele posibile şi o fac din inimă, pentru afecţiunea care mă leagă de aceste culori, un sentiment pe care distanţa şi timpul nu îl pot şterge".

Format la AC Milan, el a debutat în Serie A la 16 ani.