Anglia a avut nevoie de prelungiri pentru a obține calificarea în finala Euro 2020. Trupa lui Gareth Southgate a învins surprinzătoarea reprezentativă a Danemarcei, scor 2-1 (a fost 1-1 după 90 de minute), golul decisiv fiind înscris de Harry Kane. Atacantul lui Tottenham a ratat penaltiul controversat obținut de Sterling (a căzut ușor în careu, decizia a fost confirmată după consultarea sistemului VAR), dar mingea respinsă de Schmeichel a revenit la el și acesta a îndeplinit o simplă formalitate.

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

Damsgaard a deschis scorul pentru danezi cu o execuție superbă din lovitură liberă ('30), însă căpitanul Kjaer a înscris în propria poartă încercând să respingă o pasă a lui Sterling ('39). Englezii au dominat autoritar în prelungiri și s-au calificat în finală grație reușitei lui Kane ('104).

Din minutul 106, Danemarca a jucat în zece jucători, după ce mijlocaşul Mathias Jensen s-a accidentat şi a părăsit terenul (selecţionerul Kasper Hjulmand epuizase toate schimbările).

În finală, Anglia va întâlni Italia. Ultima partidă a competiţiei va avea loc duminică, de la ora 22:00, tot pe stadionul Wembley.

De știut:

  • Înaintea partidei, căpitanul Angliei, Harry Kane, i-a oferit omologului său danez, Simon Kjaer, un tricou al naţionalei engleze cu numele lui Christian Eriksen, care a suferit un stop cardiac la primul meci jucat de Danemarca la această ediţie a Euro 2020, cu Finlanda. Eriksen şi personalul medical care i-a salvat viaţa au fost invitaţi de UEFA la finala de duminică, informează News.ro.
  • De asemenea, o pânză imensă reprezentând tricoul lui Eriksen a fost desfăşurată pe teren, înaintea startului.

Au evoluat următoarele echipe:

Anglia: Pickford - Walker, Stones, Maguire, Show - Phillips, Rice (Henderson '95) - Saka (Grealish '69, Trippier '106), Mount (Foden '95), Sterling - Kane. Selecţioner Gareth Southgate;

Danemarca: Schmeichel - Christensen (Andersen '79), Kjaer, Vestergaard (Wind '105) - Stryger Larsen (Waas '67), Hojbjerg, Delaney (Jensen '88), Maehle - Braithwaite, Dolberg (Norgaard '67), Damsgaard (Poulsen '67). Selecţioner Kasper Hjulmand.

Arbitri: Daniel Makkelie - Hessel Steegstra şi Jan de Vries (toţi din Olanda) - Ovidiu Haţegan; Arbitri VAR: Pol van Boekel (Olanda), Christian Gittelmann (Germania), Pawel Gil (Polonia).

Desfășurarea partidei dintre Anglia și Danemarca:

'120 Sterling trece de ultimul fundaș, dar Schmeichel intervine din nou.

'106 Jensen se accidentează și părăsește terenul. Danezii vor termina partida în 10 jucători.

'104 Schmeichel apără penaltiul executat de Kane, dar mingea revine la atacant și acesta înscrie: Anglia vs Danemarca 2-1.

'102 Sterling este prins între Maehle și Jensen și cade în careu. Penalty acordat ușor pentru Anglia!

Englezii forțează, dar Schmeichel este eroul danezilor: portarul apără șut după șut.

'94 Kane trage pe jos din interiorul careului, dar Schmeichel are o intervenție excelentă.

A început prima repriză de prelungiri.

Anglia vs Danemarca 1-1 / Vom avea prelungiri pe Wembley.

'90+5 Maguire trimite slab cu capul, Schmeichel prinde mingea.

'90+3 Phillips trage peste poartă de la marginea careului.

Repriza secundă este prelungită cu 6 minute.

'73 Emoții pentru Schmeichel: Mount a trimis o centrare periculoasă și portarul a fost nevoit să respingă de sub bară.

'64 Mount șutează slab din interiorul careului, nu îi pune probleme lui Schmeichel.

'55 Mount centrează perfect din lovitură liberă, Maguire se înalță și trimite lângă bară, dar Schmeichel se întinde și respinge în ultimul moment.

A început repriza a doua.

Pauză pe Wembley: Anglia vs Danemarca 1-1.

'39 Saka scapă singur în flancul drept, trimite în fața porții pentru Sterling și Kjaer, încercând să respingă, împinge mingea în propria poartă: Anglia vs Danemarca 1-1.

'38 Sterling primește o centrare perfectă de la Kane, dar acesta trage în Schmeichel din marginea careului mic.

'30 Damsgaard șutează puternic din lovitură liberă, peste zid, Pickford plonjează dar nu ajunge la minge: Anglia vs Danemarca 0-1.

'15 Pickford reține fără probleme șutul lui Hojbjerg, dar comite o eroare și mingea ajunge la Braithwaite: șutul acestuia este respins în corner.

'13 Sterling controlează bine în careul danezilor, trece de Christensen, dar șutează slab și Schmeichel prinde fără probleme.

Meciul a început. Danemarca a avut lovitura de start.​

De știut înaintea partidei:

  • Naționala lui Gareth Southgate a ajuns în această fază a competiției fără a primi vreun gol. Cu victorii pe linie în fața Croației, Cehiei, Germaniei, Ucrainei și doar o remiză în fața Scoției, englezii caută să treacă în finala unui Campionat European, lucru pe care nu l-au reușit niciodată. O singură calificare are Anglia în semifinalele unui Euro, în 1996, când a pierdut în fața Germaniei
  • Pe de altă parte, danezii au făcut un turneu final incredibil. După ce au pierdut primele două partide din grupe în fața Belgiei și Finlandei, jucătorii lui Kasper Hjulmand s-au calificat în optimi prin victoria în fața Rusiei, scor 4-1.
  • Meciul de debut al danezilor la Euro 2020, cel în fața Finlandei, a fost marcat de prăbușirea lui Christian Eriksen pe gazon. Acum că se simte mai bine și a fost externat, mijlocașul danez a fost invitat la semifinala de miercuri de pe Wembley.
  • De menționat este că Danemarca a mai ajuns de două ori în semifinale, în 1984 și 1992, când a reușit să cucerească trofeul.