De ce a abandonat Emma Răducanu în optimile de la Wimbledon în fața Ajlei Tomljanovic

de L.V.A.     HotNews.ro
Marţi, 6 iulie 2021, 8:59 Sport | Fotbal


Emma Raducanu
Foto: Adam Davy / PA Images / Profimedia
Emma Răducanu, jucătoarea momentului în tenisul mondial, a fost nevoită să abandoneze la 6-4, 3-0 pentru Ajla Tomljanovic (75 WTA) în optimile de la Wimbledon. Tenismena cu origini românești a primit îngrijiri medicale la vestiare, dar nu a mai revenit pe teren. ​

După un prim set pierdut la mare luptă de Emma Răducanu (4-6), au început problemele de sănătate pentru jucătoarea cu origini românești.

În setul al doilea, la 0-2, jucătoarea de 18 ani a început să ducă mâna la stomac şi să respire cu greutate.

În timpul gameului al treilea, pe serviciul adversarei, Emma Răducanu a cerut intervenţia personalului medical pentru pauza care urma. După acel game disputat şi de asemenea pierdut, jucătoarea cu origini române şi chineze a primit tratament pe teren, apoi a mers la vestiare.

Problemele mari de respirație


Ea nu a mai revenit pe teren, iar arbitrul de scaun a anunţat că jucătoarea născută în Canada a abandonat, spre dezamăgirea numerosului public aflat în tribunele Terenului 1 de la Wimbledon.

Conform BBC, problemele mari de respirație au stat la baza abandonului.

La 18 ani, Emma Răducanu, locul 338 WTA, debutantă pe tabloul principal al unui Grand Slam, după ce a primit un wild card, a devenit cea mai tânără jucătoare din Marea Britanie care ajunge în optimile de finală ale turneului de la Wimbledonm în Era Open.

Wimbledon, rampă de lansare


Ea rămâne după acest turneu cu un premiu de 181.000 de lire sterline (211.000 de euro) şi cu 240 de puncte WTA, care o vor propulsa pe locul 175 WTA, cel mai bun din carieră.

Până în optimi, ea le-a învins pe rusoaica Vitalia Diatcenko, locul 150 WTA, scor 7-6/4, 6-0, pe jucătoarea cehă Marketa Vondrousova, locul 42 WTA, finalistă la Roland Garros în 2019, 6-2, 6-4, şi pe Sorana Cîrstea, locul 45 WTA, scor 6-3, 7-5.

Tomljanovic, 28 de ani, locul 75 WTA, va juca pentru prima dată în sferturile de finală ale unui Grand Slam, fază în care va evolua împotriva unei compatrioate, Ashleigh Barty, locul 1 WTA, potrivit News.ro.

Wimbledon, sferturi:


Ashleigh Barty (1) vs Ajla Tomljanovic
Karolina Muchova (13) vs Angelique Kerber (25)
Karolina Pliskova (8) vs Viktorija Golubic
Ons Jabeur (21) vs Aryna Sabalenka (2).

Citește și:








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















5437 vizualizari

  • -9 (15 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Marţi, 6 iulie 2021, 9:27)

    [anonim]

    • +5 (7 voturi)    
      Liga mică (WTA 300+) e una (Marţi, 6 iulie 2021, 9:53)

      mr_mojo [utilizator] i-a raspuns lui

      Dar prima ligă sigur cere condiție fizică bună. Ceva de care nu ai cum să știi dar nici cum să îți permiți în liga mică.
      De asta sunt unele jucătoare care fac o figură bună și pe urmă dispar. Deși nu îmi place abordarea sportivă a lui Halep măcar asta trebuie să îi dăm: a rămas în top 10 o grămadă de timp, lucru ce cere pregătire fizică serioasă.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by