Aflat foarte aproape de debutul oficial pe banca celor de la CFR Cluj, antrenorul Marius Şumudică a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că are mari emoţii înaintea partidei cu Borac Banja Luka, în primul tur preliminar al Champions League.

Foto:

"Nici când jucam cu Beşiktaş sau Galatasaray, ultimele echipe întâlnite în Turcia, nu am avut astfel de emoţii. De două zile nu prea mă odihnesc. Este o revedere cu fotbalul românesc, cu fotbalul din ţară. Sunt cinci ani de zile de când am fost cu Astra în competiţiile europene. Sunt emoţii, sunt umane, ca şi dezamăgirile, ca şi entuziasmul. Cred că ne-am pregătit foarte bine şi cred că aceste emoţii vor dispărea la primul fluier.

Nu mai există echipe mici, anul trecut au apărut la noi echipe în play-off, la care nu se aştepta nimeni. Sunt echipe care îşi vând scump pielea şi e foarte greu să le desfaci. Toată lumea se așteaptă ca CFR să defileze, nu va fi uşor, nu vreau să copiez antrenorii dinaintea mea şi să spun că avem a doua şansă şi că va fi foarte greu, dar vorbim de jucători din fostul spaţiu iugoslav, luptători, care ne vor pune anumite probleme. Dacă nu vom răspunde cu aceeaşi monedă, va fi greu.

Dacă ne vom ridica din punct de vedere al agresivităţii, al dorinţei, la nivelul adversarului, putem spune că CFR este favorită. Am venit la campioana României, este un club care îţi oferă aproape tot. Am întâlnit oameni extraordinari aici, mi s-a părut practic că am trecut graniţa, felicitări, sunteţi fericiţi că v-aţi născut aici", a declarat Şumudică, citat de News.ro.

Şumudică a vorbit şi despre Mario Rondon, al cărui contract a fost reziliat săptămâna trecută.

"Referitor la Rondon, sunt nişte minciuni sfruntate. Nu vreau să fiu mai agresiv. Eu n-am avut niciun fel de conflict cu Rondon. Rondon n-a părăsit niciodată antrenamentul şi martor mi-e toată lumea care a fost pregătire. El n-a avut niciun fel de conflict cu mine.

A avut o discuţie cu mine când a ajuns la Cluj. Mi-a spus doleanţele pe care le are, eu l-am înţeles, i-am spus că îl susţin în continuare. După care, el, a doua zi, a făcut un pas greşit pe care nu vreau să-l dezvălui acum, care mi-a demonstrat că el are un caracter îndoielnic. Am fost primul care a venit la conducerea clubului şi am spus că nu pot să continui cu un astfel de jucător. Nu din cauza aportului lui sau rezultatelor profesionale, ci pentru că nu am nevoie ca cineva să-mi distrugă grupul.

Eu, în general, unde am fost şi am făcut performanţă, am fost iubit şi în Arabia Saudită, indiferent de religie, şi în Turcia, şi în România. Eu n-am nevoie de jucători care să distrugă grupul. Mai bine sacrific un jucător şi câştig 20 şi ceva. Pentru mine, forţa grupului e cea mai importantă şi bate oricine individualitate.

Putea să fie oricare dintre jucători. Dacă gestul făcut de Rondon îl făcea oricare alt jucător, indiferent cine era, avea aceeaşi soartă. Eu nu accept aşa ceva. Îi doresc baftă unde s-a dus. Practic, nu a fost niciun fel de conflict între mine şi el. El şi-a scris rezilierea şi a luat acest drum. În opinia mea, greşit", a adăugat Şumudică.

CFR Cluj va juca, marţi, pe teren propriu, de la ora 20:00, contra echipei Borac Banja Luka (Bosnia și Herțegovina), în turul 1 preliminar al Champions League. Partida va fi LiveScore pe HotNews.ro.