După victoria incredibilă în optimi (Euro 2020) a Elveției în fața Franței pe Arena Națională, la loviturile de departajare, căpitanul Granit Xhaka a declarat că fiecare elvețian, oriunde s-ar afla, ”poate să fie mândru” de performanța lor.

Granit XhakaFoto: Justin Setterfield / AFP / Profimedia

Elveția a oferit surpriza turneului eliminând Franța, campioana mondială, după o partidă spectaculoasă.

Reprezentativa pregătită de Vladimir Petkovic a fost condusă cu 3-1, dar a trimis partida în prelungiri după ce a înscris în minutele 81 și 90 (3-3).

După 30 de minute în care nu s-a mai marcat, Kylian Mbappe a fost singurul care nu a reușit să transforme la loviturile de departajare (5-4 pentru elvețieni).

Căpitanul elvețienilor, Granit Xhaka, a susținut după partidă că echipa sa ”a scris o pagină de istorie”.

Ce a declarat Granit Xhaka

  • "Am scris o pagină de istorie. Fiecare elveţian, nu contează unde locuieşte, poate să fie mândru. Am făcut o primă repriză aproape perfectă.
  • În minutul 65 sau 68 m-am uitat la ceas şi la un corner al Franţei i-am spus lui Yann (Sommer, portarul): 'Trebuie să ne trezim, trebuie să trezeşti apărătorii. Mi-am spus că poate la 3-1 Franţa crede că s-a terminat, nu vorbesc de aroganţă, dar ştiam că dacă marcam pentru 3-2...
  • Am revenit contra unei echipe a Franţei care are probabil cei mai buni cinci jucători din lume. Este greu să-mi găsesc cuvintele. Pot spune doar mulţumesc tuturor şi să fiu recunoscător antrenorului care a făcut echipa mai bună la fiecare turneu”, a declarat Xhaka.

În sferturile de finală, Elveţia va juca împotriva Spaniei pe 2 iulie, de la ora 19:00, la Sankt Petersburg.​