FIFA a anunţat, vineri, că a sancţionat Federaţia Mexicană de Fotbal cu două meciuri cu porţile închise şi cu o amendă de 60.000 de franci elveţieni (55.000 de euro), pentru scandările homofobe ale suporterilor, informează lequipe.fr.

FIFAFoto: fifa.com

Chiar dacă pandemia Covid dă înapoi, Mexicul nu a terminat de jucat pe stadioane goale. După ce în martie au fost auzite scandări homofobe la meciurile cu Republica Dominicană şi cu Statele Unite, Comisia de Disciplină a FIFA a decis că ţara din America Centrală va juca următoarele două meciuri de calificare la Cupa Mondială din 2022 în spatele porţilor închise.

Partidele în cauză vor avea loc la 2 şi 7 septembrie, împotriva naţionalelor din Jamaica şi SUA.

Federaţia mexicană (FMF) mai este investigată pentru fapte similare, petrecute la meciul amical jucat împotriva Islandei, la 29 mai, la Arlington (Texas), informează News.ro.