Gestul lui Cristiano Ronaldo de a îndepărta sticlele de Coca-Cola continuă să facă valuri: unii fotbaliști l-au copiat (a se vedea cazurile lui Paul Pogba și Manuel Locatelli), alții din contră. Harry Kane nu este tocmai de acord cu gestul starului portughez.

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

Cristiano Ronaldo a oferit faza zilei de la Euro 2020 după ce a îndepărtat din fața sa două sticle de Coca Cola înainte de startul unei conferințe de presă. A fost urmat de Paul Pogba și Manuel Locatelli, cu gesturi similare.

UEFA nu a gustat neapărat momentele, oficialii îndemnându-i pe jucători să lase sticlele la locul lor.Stanislav Cherchesov, selecționerul Rusiei,a băut dintr-o sticlă de Cola, iar momentul s-a viralizat în social media.

Harry Kane vede lucrurile altfel decât Ronaldo

La conferința de presă premergătoare meciului contra Scoției, Harry Kane a avut un punct de vedere tranșant cu privire la situația creată.

"Sponsorii au plătit bani ca să apară la Euro 2020. Am văzut tot ce se întâmplă pe reţelele sociale cu mutatul sticlelor, dar vă spun sincer că nu m-am gândit să procedez la fel. Sunt mult mai concentrat pe meciul cu Scoţia decât să îmi pierd timpul cu astfel de lucruri", a spus Kane.

Gareth Southgate, selecționerul Angliei, a adăugat și el: ”Sunt o grămadă de sponsori în sport care pun bani la bătaie, mai ales în fotbal, iar fără ei, nu am avea facilitățile de care dispunem acum”.

"În Anglia suntem complet conştienţi de problema obezităţii şi de problemele de sănătate cauzate de alimentaţia necorespunzătoare. Dar cred că orice faci cu moderaţie nu îţi generează probleme.

Înţeleg preocuparea unora, am înţeles gestul lui Cristiano, dar eu vreau să privesc imaginea în ansamblu", a adăugat Southgate potrivit The Sun.

Pierderile companiei Coca-Cola au fost de aproximativ patru miliarde de dolari după gestul lusitanului Ronaldo.

Citește și: