La doar câteva zile după ce anunța transferul lui Gianluigi Donnarumma la PSG, jurnalistul Fabrizio Romano susține că cele două părți s-au înțeles și portarul va sta la Paris până în 2026.

Gianluigi DonnarummaFoto: acmilan.com

Între buturile Italiei la Euro 2020, Gianluigi Donnarumma și-a găsit echipă. Jurnalistul Fabrizio Romano a anunțat pe Twitter că PSG și portarul italian au un acord verbal, urmând ca transferul să fie anunțat în curând.

Donnarumma va semna până în 2026 cu parizienii, aceștia pregătind ultimele detalii pentru ca portarul să facă vizita medicală în Italia, fiind implicat în meciurile de la Euro 2020.

Fabrizio Romano a anunțat și venirea lui Wijnaldum la PSG, transfer făcut ulterior oficial.

Portarul italian va încasa aproximativ 10 milioane de euro pe sezon, neincluzând bonusurile.