Euro 2020 - Turcia vs Italia 0-3: Motivul pentru care turcii își cer scuze

de L.V.A.     HotNews.ro
Sâmbătă, 12 iunie 2021, 9:33 Sport | Fotbal


Fani ai Turciei la meciul cu Italia
Foto: Francesco Fotia / Shutterstock Editorial / Profimedia
Italia a învins Turcia la scor de neprezentare (3-0) în primul meci al Euro 2020, iar Roberto Mancini așteaptă alte seri la fel. Între timp, turcii și-au cerut scuze pentru prestația lor dezamăgitoare.

Turcii au fost zdrobiți de italieni în meciul de deschidere al Euro 2020, motiv pentru care și-au cerut scuze pentru partida dezastruoasă făcută.

Atacantul Karaman a declarat după meci: „Ne pare rău pentru prestația avută. Italia a fost superioară, dar turneul nu s-a terminat și ne concentrăm pe următoarele două jocuri”.

„Mă așteptam la un joc mai bun și sunt dezamăgit. Am pierdut cu gazda și ne pare rău”, a declarat antrenorul veteran Şenol Gunes, cel care a condus Turcia până pe podium la Cupa Mondială din 2002.

Pe de altă parte, Roberto Mancini, tehnicianul Italiei, a ținut să amintească de influența pe care fanii au avut-o: „Publicul ne-a ajutat foarte mult și a fost crucial pentru noi să plimbăm mingea foarte repede. Trebuie să facem asta în continuare. A fost o noapte frumoasă, sper să mai urmeze și altele. Mai avem drum lung până la Wembley", potrivit TuttoMercatoWeb.

„A fost minunat să vezi fani în afara stadionului, oprindu-ne autocarul. Este alt sport, totul este perfect. Este minunat să începi turneul așa”, a declarat Leonardo Spinazzola, ales jucătorul meciului. Fotbalistul în vârstă de 28 de ani a adăugat că a fost surpins de primirea distincției.

Italia va juca pe 16 iunie împotriva Elveției la Roma, în timp ce Turcia are meci cu Țara Galilor în aceeași zi, la Baku.

De știut:
  • Toate meciurile de la Euro 2020 sunt LiveBlog pe Hotnews.ro și în direct pe Pro TV. ​






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1286 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by