Perioada extinsă a galacticilor departe de stadionul Santiago Bernabeu i-ar putea forța să joace meciurile de acasă pe stadionul lui Atletico - Wanda Metropolitano.

Wanda MetropolitanoFoto: atleticodemadrid.com

Suporterii s-au întors deja pe stadioane, iar gradual vor putea asista din ce în ce mai mulți la partidele de fotbal. Asta poate fi o problemă pentru Real Madrid, având în vedere că stadionul Santiago Bernabeu este încă în proces de modernizare.

Ca urmare, pentru a putea primi de la 20.000 la 30.000 de fani, galacticii ar putea opta să joace meciurile de acasă din sezonul următor chiar în ”casa” rivalilor de la Atletico Madrid.

În sezonul tocmai încheiat, galacticii au jucat meciurile de acasă pe stadionul Alfredo Di Stefano, care poate găzdui un număr foarte mic de fani. Echipa nu a mai jucat un meci pe Bernabeu din 2 martie 2020.

Mutarea s-ar putea realiza, mai ales că cele două cluburi madrilene sunt în relații bune, potrivit Marca.com.

Noul Santiago Bernabeu va fi gata în luna septembrie sau octombrie a acestui an, ceea ce ar însemna că Real ar putea juca pe Wanda Metropolitano două meciuri de Champions League și șase de La Liga.