Soarta Copa America se decide la tribunal

de L.V.A.     HotNews.ro
Miercuri, 9 iunie 2021, 9:45 Sport | Fotbal


Copa America 2020
Foto: copaamerica.com
Cu patru zile rămase până la începerea teoretică a Copa America, se pare că încă nu se cunoaște dacă turneul va avea loc. Cazul desfășurării competiției în Brazilia a ajuns până la Curtea Supremă a țării, care va da un verdict vineri.

Partidul muncitorilor și Partidul Socialist din Brazilia și-au exprimat opoziția pentru desfășurarea competiției într-o țară deosebit de afectată de pandemie.

Ca urmare, Luiz Fux, președintele Curții Supreme braziliene a acceptat propunerea ministrului Carmen Lucia de a prezida procesul în vederea anulării Copa America.

Acesta va începe joi, la miezul nopții, și va dura 24 de ore, conform Marca.com care citează Global Esporte.

Experții în sănătate au criticat și ei organizarea competiției, într-o țară cu 463.000 de decese și 16.5 milioane de cazuri confirmate de coronavirus până acum.

Echipa Braziliei a criticat prin membrii ei decizia de organizare, dar nu va boicota o eventuală desfășurare.

Conform calendarului competițional, Copa America va avea loc în perioada 13 iunie - 10 iulie 2021. Competiția trebuia să fie organizată de Columbia, dar s-a renunțat din cauza situației tensionate din țară, apoi Argentina, unde nu s-a putut din cauza situației pandemice.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















474 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by