România a pierdut, dar Mirel Rădoi e mulțumit: "Mă bucură jocul, determinarea, dăruirea, am avut curaj, personalitate"

de Silviu Dumitru     HotNews.ro
Duminică, 6 iunie 2021, 22:00 Sport | Fotbal


Mirel Radoi
Foto: Paul ELLIS / AFP / Profimedia
Chiar dacă România a înregistrat a patra înfrângere consecutivă, selecționerul Mirel Rădoi s-a declarat mulţumit de jocul prestat de "tricolori" în amicalul cu Anglia. Selecționerul este încrezător că poate forma o echipă competitivă la meciurile din preliminariile Cupei Mondiale din 2022.

Ce a spus selecționerul Mirel Rădoi:
  • "A fost o partidă destul de intensă, echilibrată. Am avut situaţiile noastre, cred că cel puţin în prima repriză, exceptând cele două bare, una cu capul de la 14 metri, am încercat să ne facem jocul. Am reuşit la început, prin aşezarea noastră 4-3-3, contra aşezarea lor 4-2-3-1, am întâmpinat ceva probleme până am reuşit să închidem spaţiile între linii în zona 2, după care am reuşit să ne facem jocul.
  • Dacă sunt supărat astă seară, la fel ca la meciul cu Georgia, sunt supărat pentru că reuşim să ajungem acolo, în faţa porţii, şi nu reuşim să înscriem. A fost un joc echilibrat de ambele părţi, dar cred că în anumite momente am fi putut avea alte decizii.
  • Nu a fost un debut foarte fericit pentru Căpuşă, la faza aceea era clar că trebuia să mai aştepte puţin, a plecat prea devreme, a depăşit linia mingii, dar cred că un jucător tânăr ca el poate învăţa din astfel de momente.
  • După un sfârşit de sezon apar din nou anumite situaţii în care trebuie să facem schimbări forţate pentru că jucătorii resimt o stare de oboseală foarte mare. Trebuie să ne adaptăm şi să facem aceste schimbări din mers. Nu am avut un număr fix de jucători pe care să-i debutăm, ne-am propus doar ca jucătorii care sunt în formă să fie la echipa naţională şi am încercat ca toţi jucătorii care au fost prezenţi la această acţiune să încercăm să-i facem să joace.
  • Din păcate, avem şi noi limitele noastre şi de aceea diferenţa de valoare şi de preţuri între jucători. Dar eu cred că în această seară nici Anglia nu se aştepta să le punem atâtea probleme. E un motiv îmbucurător pentru mine că reuşim să ne creăm atâtea ocazii într-un meci aşa de important cu o naţională puternică, precum Anglia. În momentul în care ai 2-3 situaţii cu o astfel de naţională cred că trebuie să marchezi cel puţin un gol. Eu mă bucur de acest joc din seara asta, pentru că avem pe ce să construim în următoarea fereastră din septembrie.
  • Nu prea vorbesc de arbitraj, dar dacă dai penalti la acel fault al lui Chiricheş, cred că în momentul acesta putem discuta şi de acel penalti la Ivan, chiar dacă era spre sfârşitul jocului, dacă arbitrezi cu aceeaşi greutate aceste dueluri. Spre deosebire de jucătorul lor, jucătorul nostru are o tăietură destul de mare, cum a venit (n.r. - portarul Johnstone) cu genunchiul, cu cotul direct în cap. Nu mă leg de lucrurile astea, asta nu însemană că acest penalti putea fi marcat, dar într-un meci aşa de important, în momentul în care ai asemenea decizii, o echipă mai mică a României decât acea a Angliei, cred că şi ei trebuie să ţină cont de aceste decizii.
  • Mă bucură jocul, determinarea, dăruirea, am avut curaj, am avut personalitate, de aici putem să mergem cu încredere pentru celelalte partide care urmează în septembrie. M-a bucurat că în momentul în care Anglia a reuşit să aducă nouă jucători în jumătatea noastră de teren, am reuşit să ieşim cu construcţie elaborată şi am avut situaţiile noastre. Din păcate nu am reuşit să înscriem", a spus Rădoi la ProX.

Reprezentativa României a ajuns la patru înfrângeri consecutive după ce a pierdut cu 1-0, duminică, la Middlesbrough, amicalul disputat împotriva selecționatei Angliei.

Unicul gol al partidei a fost înscris de Rashford, în minutul 68, din penalty.

În minutul 77, Niță a apărat un penalty executat de Henderson.

De știut:
  • România a pierdut 7 din cele 12 partide disputate la Mirel Rădoi pe banca tehnică. "Tricolorii" au ajuns la 4 înfrângeri consecutive: 0-1 cu Germania, 2-3 cu Armenia, 1-2 cu Georgia și 0-1 cu Anglia.
  • Anglia a învins România pentru prima dată după 51 de ani. Ultima victorie a englezilor data din 1970, de la Cupa Mondială din Mexic, scor 1-0.

  • Englezii au câştigat pentru prima dată pe teren propriu împotriva României. Palmaresul întâlnirilor România - Anglia este egal, trei victorii, şase egaluri, trei înfrângeri.

  • Cu excepţia lui Stanciu şi a lui Nedelcearu, jucătorii celor două echipe au îngenuncheat înaintea startului meciului, în semn de solidaritate cu mişcarea Black Lives Matter. O parte dintre spectatorii prezenţi au huiduit acest moment. Spre nemulţumirea unei părţi a fanilor englezi, jucătorii antrenaţi de Gareth Southgate îngenunchează de un an înaintea fiecărui meci pe care-l dispută, informează News.ro.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3915 vizualizari

  • +10 (12 voturi)    
    Omul asta merita platit (Duminică, 6 iunie 2021, 22:49)

    O_Tannenbaum [utilizator]

    Fiindca nu ne da niciodata emotii. Riscul de a cistiga o partida este exclus.
    • 0 (0 voturi)    
      Decat victorii (Luni, 7 iunie 2021, 10:47)

      mini_max [utilizator] i-a raspuns lui O_Tannenbaum

      sau egaluri smulse cu kuru in poarta, plimbat mingea in careu si simulari de fault, mai bine o infrangere intr-un meci deschis, de lupta cu mijloace sportive. Sa le multumim lui Piturca si Iordanescu ptr sistemul antijoc, speculativ si lipsit de barbatie pe care l-au impus in fotbalul romanesc (cica asta este profilul specific jucatorului roman, spunea cartoforul cu breton!?). O echipa care sa joace fotbal adevarat, nu (pi)turca, se formeaza in cativa ani nu peste noapte, iar noi sa invatam sa avem rabdare.
  • -6 (12 voturi)    
    Titlul sugereaza (Duminică, 6 iunie 2021, 22:51)

    Cripto [utilizator]

    ca nu poti fi multumit decat daca castigi. Aceasta mentalitate face ca viata sa devina un calvar, cred ca e bine sa ne debarasam de ea. Acum 50 de ani se spunea: Important e sa participi, nu neaparat sa castigi. Azi se face misto de acest dicton, totul a devenit castig, suprematie, trufie...in timp ce oamenii sunt tot mai nefericiti si nimic nu-i mai multumeste.
    • +3 (5 voturi)    
      te-ai lovit la ceas? (Luni, 7 iunie 2021, 8:33)

      Ismail Paine de circ [utilizator] i-a raspuns lui Cripto

      ... e un sport unde 25 de giorgai alearga dupa o basica iar restul de prosti se uita la ei.
  • +9 (9 voturi)    
    Ba, esti nebun? :) (Duminică, 6 iunie 2021, 23:17)

    Liros [utilizator]

    Auzi la el, ''am pierdut, dar sunt multumit''. Cum sa avansezi si sa faci performanta cu o atitudine ca asta? Probabil e multumit pentru ca se putea si mai rau, o puteam lua cu vreun 3-0. Sau mai rau, aici are dreptate sa fie multumit.
  • +4 (6 voturi)    
    E un rezultat... (Luni, 7 iunie 2021, 3:36)

    ovidon [utilizator]

    care nu spune nimic. Voiati sa castigam contra Angliei? E un meci amical de testare, scorul nu reflecta nimic. Valoarea reala pe piata a lotului englez e probabil de 40 de ori mai mare decat al Romaniei.
    Noi ne-am aratat deja valoarea in calificarile pentru Euro. Fix acolo suntem. Un antrenor mai bun? Cine ar fi? Jucatorii si antrenorul reflecta mentalitatea si valoarea care o afisam zi de zi la talk-show-urile noastre despre fotbal, unde toti dau vina mai departe. Toti isi dau cu parearea si toti se impotmolesc in fapte.
    Dureaza cate 5-10 ani cu investitii majore pentru o echipa de club din vestul Europei sa ajunga la stadiul finalelor europene. Si voi aveti pretentii de la pleava jucatorilor nostri care se intalnesc de 7 ori pe an sa avem rezultate rapide si calificari. La dat cu parerea, mai ales din partea celora care nici nu au avut rezultate, suntem cei mai buni, poate se face o liga separat pentru asta.
  • +2 (4 voturi)    
    Cel mai rau (Luni, 7 iunie 2021, 8:54)

    vazator [utilizator]

    Este ca vad acelaasi joc, fara perspective de imbunatatire! Un joc stupid, cu pase mai mult inapoi decat inainte si lateral, ca la handbal.
    Frunza verde elefant, e jenant mai Radoi mai!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by