Reprezentativele Portugaliei și Germaniei s-au calificat, joi, în finala Campionatului European Under 21.

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

​Portugalia a învins, joi, în semifinale, la Maribor (Slovenia), echipa Spaniei, prin autogolul lui Cuenca din minutul 80.

Lusitanii au mai fost de două ori în ultimul act, în 1994 şi 2015, dar au pierdut de fiecare dată.

Germania a trecut, tot joi, la Szekesfehervar (Ungaria), cu scorul de 2-1, de formaţia Olandei. Au marcat Wirtz '1, '8, respectiv Schuurs '67.

Germanii au fost campioni în 2009 şi 2017 şi au mai jucat o finală, în 2019.

România a fost prezentă la turneul final, dar a fost eliminată în faza grupelor, care a avut loc la finalul lunii martie. "Tricolorii mici" au strâns cinci puncte, la fel ca Olanda şi Germania. Din Grupa A a mai făcut parte una dintre gazde, Ungaria, care nu a obţinut niciun punct, informează News.ro.