După cucerirea Ligii Campionilor în fața lui Manchester City, Chelsea Londra va încasa aproape 80 de milioane de euro de la UEFA. Suma reprezintă doar partea sportivă a premiului.

Chelsea, Campioana EuropeiFoto: uefa/ twitter

Echipa care câştigă Liga Campionilor poate încasa în total 82,45 de milioane de euro, dacă se impune în toate meciurile din faza grupelor. Echipa lui Thomas Tuchel a înregistrat două remize în faza grupelor, aşa că va încasa aproximativ 79 de milioane de euro, potrivit News.ro care citează presa internațională.

Finalista Manchester City va încasa în jur de 76 de milioane de euro. La aceste sume se vor adăuga cotele de audienţă (market pool).

Chelsea a câștigat Champions League, după ce s-a impus sâmbătă, pe "Dragao" din Porto, în fața echipei Manchester City, scor 1-0.

Unicul gol al finalei a fost marcat de Havertz, în minutul 42. Chelsea şi-a mai adjudecat trofeul în sezonul 2011-2012.​

Te-ar putea interesa și: